Iohannis:"România este dispusă să acorde asistenţă Serbiei pentru aderarea la UE"

Alexandru Costea
Politică / 16 iulie 2015

Actualizare 15:00

România este dispusă să acorde asistenţă Serbiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dacă partea sârbă îşi doreşte acest lucru, a declarat, la Belgrad, preşedintele Klaus Iohannis, la finalul întrevederii cu omologul său sârb, Tomislav Nikolić.

"Serbia merită să fie recompensată pentru eforturile semnificative de reformă făcute până în prezent. Sperăm ca negocierile efective de aderare ale Serbiei la UE să demareze în acest an. Cunoaştem din proprie experienţă dificultăţile şi eforturile pe care le presupun întregul proces de pregătire şi negociere a aderării la UE. De aceea am exprimat disponibilitatea şi deschiderea deplină a României de a oferi asistenţă Serbiei în domenii relevante pentru procesul de integrare, dacă Serbia, sigur, doreşte acest lucru", a declarat preşedintele Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit aceleiaşi surse, cei doi şefi de stat au discutat despre relaţiile economice, dar şi despre drepturile minorităţilor, preşedintele urmând să aibă o întâlnire şi cu reprezentanţii comunităţii române din Serbia, la finalul vizitei oficiale de o zi pe care o efectuează în ţara vecină.

Printre proiectele comune menţionate în cadrul discuţiilor dintre cei doi înalţi demnitari se numără autostrada Timişoara - Belgrad, cooperarea transfrontalieră şi interconectivitatea energetică.

"România este interesată de perspectiva efectuării unor exporturi de energie electrică către Serbia, respectiv către piaţa regională din sud-estul Europei. Exportul se poate realiza prin intermediul companiilor specializate care activează pe cele două pieţe", a mai spus Iohannis.

În ceea ce priveşte minorităţile naţionale, cei doi şefi de stat au convenit că este de "datoria" autorităţilor din cele două state să acţioneze pentru consolidarea rolului minorităţilor română din Serbia şi sârbă din România, ca "punte solidă de legătură".

"România este întru totul deschisă la o cooperare bilaterală cât mai strânsă pentru rezolvarea problemelor din acest domeniu care încă persistă şi care, aşa cum se cunoaşte, au deosebită relevanţă şi din perspectiva procesului de integrare europeană", a afirmat preşedintele Iohannis.

Pe agenda discuţiilor au mai figurat o serie de teme europene şi internaţionale de actualitate precum migraţia ilegală şi modalităţile de cooptare a Serbiei la Politica Energetică a UE.

(E.D.)

---

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, astăzi, o vizită oficială în Republica Serbia, unde se va întâlni cu omologul sau sârb, Tomislav Nikolic, cu premierul Aleksandar Vucic şi cu comunitatea de români de acolo, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Programul vizitei cuprinde întâlniri cu preşedintele Republicii Serbia, Tomislav Nikolic, alături de care şeful statului român va susţine o declaraţie de presă comună, cu prim-ministrul sârb, Aleksandar Vucic, care va oferi un dejun de lucru în onoarea preşedintelui Iohannis, şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Serbia, Maja Gojkovic.

În cadrul vizitei, preşedintele Iohannis se va întâlni cu reprezentanţii minorităţii româneşti din Serbia şi va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Republicii Serbia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb