Ion Gavrilă preia conducerea CFR

A.C
Companii / 9 februarie 2018

Ion Gavrilă preia conducerea CFR

Ion Gavrilă a fost desemnat director general interimar al Companiei Naţionale de Căi Ferate (CFR), de către Consiliul de Administraţie al companiei, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Acesta va coordona activitatea CFR, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică, până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Ion Gavrilă este inginer şi are o experienţă de 40 de ani în domeniul feroviar. Acesta a ocupat până în prezent funcţia de Director General al Electrifcare CFR, filială specializată a CNCF CFR care desfăşoară activitate de întreţinere, respectiv exploatarea instalaţiilor de electrificare, şi furnizare de energie electrică în sectorul feroviar.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb