Ioni pozitivi piaţa de artă are

La prima întîlnire din acest an, primul gînd este, firesc, despre începutul unei etape sănătoase şi liniştite, chiar normale aş îndrăzni să doresc. Aşadar, "La multi ani!" tuturor cititorilor noştri, la început de an pe care îl dorim mult mai bun decît cel trecut, care a fost de-a dreptul traumatizant. "La mulţi ani!", astăzi, celor care ne fac să scriem despre ei şi lucrarea lor minunată, artiştii plastici care poartă numele Botezătorului. Ne gîndim la venerabilii Ion Sălişteanu, Ion Grigore şi Ion Grigorescu, pictori de pictori, la profesorul Ion Stendl, la încă tinerii Ioan Oratie şi Ion Lazăr, la Ion Iancuţ, sculptor şi pictor, la sculptorii Ion Ladea, nepotul sculptorului Romul Ladea şi Ion Maftei, fiul Bădiei. Sau Ioan Bolborea, truditorul la recenta "Căruţă cu paiaţe" caragialiană din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti sau şocantul amic al Angelinei Jolie, Bârlădeanu, zis Ion B.

Ni-i amintim pe regretaţii Nicodim, Pacea, Biţan, şi Negreni, năs-cut la început de ianuarie, acum 104 ani, pe Ion Dumitriu, pe Covaliu, Ion şi el pe lîngă Brăduţ, pe Gheorghiu, ştiut şi ca Alin, pe Ion Vlasiu, de asemenea sculptor şi pictor, fenomenalul Ţuculescu, "parizianul" Ion Vlad, tragicul Ion Grigore Popovici, uitatul Ion Schmidt-Faur, monumentalul Ion C. Dimitriu-Bârlad, clasicii Jalea şi Irimes-cu, pictorul Theodorescu-Sion şi sculptorul Georgescu, sau direct din istorie şi muzee, Ion Andreescu şi Ion Negulici.

Nu există nici o îndoială că mulţi Ioni artistici nu se regăsesc în această listă care nu are cum să fie completă şi nici nu se vrea exaustivă pentru că avem cele mai bune gînduri şi urări pentru toţi artiştii plastici cu sfîntul nume de Ion, pentru iubitorii şi colecţionarii de artă aflaţi în această situaţie, de sărbătoare după mahmurea-la începutului de an.

Aceste nume se regăsesc, mai mult sau mai puţin, şi în vînzările de artă de la noi, mai ales la cele vizibile, licitaţiile. În topul celor mai scumpe 10 vînzări nu găsim decît un Ion, Ţuculescu, cel care merita, în 2010, un centenar mult mai cumprinzător şi mai deştept, dacă nu chiar şi mai fastuos. Pe o piaţă dominată de doi Nicolae, Grigorescu şi, mai recent, Tonitza, nici nu ar mai fi loc pentru un alt Ion, poate doar Andreescu care, prin raritatea apariţiei sale în licitaţii, trebuie trecut direct la evenimente.

Cele mai scumpe obiecte de artă de pe piaţa românească, aşa ne-Schengen cum este ea, sînt toate tablouri. De dată recentă, liderul este o "Păstoriţă" de Grigorescu. A reuşit 175 de mii de euro, la scurt timp după ce un "Car cu boi", semnat subţire, cu roşu, a căznit 155 de mii pentru care binemerită locul trei al marelui top naţional. Între cele două piese se află încîntătoarea "Aişe" a lui Camil Ressu, care îşi merită fiecare dintre cei 160 de mii de euro, făcuţi pe muncă nu pe un prestigiu destul de gonflat. La vreme de criză, banii mulţi se dau mai uşor decît cei mărunţi, mai lejer se cumpără o pictură scumpă decît una acceptabilă. La fel, pe o piaţă destul de subţire în subtilitate şi cunoştinţe, numele lui Grigorescu este o valoare presupus certă care naşte reflexe de cumpărare.

În numitul top mai avem doi Luchian, unul după altul, flori ambele, la 140, respectiv, 132 mii de euro. După o pauză de un Marcel Iancu, vîndut cu 130 de mii de euro, urmea-ză un duet Tonitza, la 125 şi 120 de mii de euro. Al treilea Grigorescu îl devansează cu 15 mii de euro pe Ţuculescu de pe locul 10. Toate picturile din Topul 10 al vînzărilor de la noi au luat peste 100 de mii de euro, ceea ce era, pînă nu de mult, un prag mitic. O altă observaţie ne arată că toate cele 10 vînzări de top au fost realizate de casa Artmark, în cei trei ani plini de funcţionare, 2008, 2009 şi 2010. Anul recent trecut aduce liderul, "Păstoriţa" de 175 de mii de euro a lui Grigorescu, dar şi alte cinci poziţii ale topului, printre care şi ceilalţi doi Grigorescu, boii şi panseluţele. 2009 contează cu "Aişe" şi cu Marcel Iancu iar din 2008 avem "Fata în roz" de Tonitza.

Colindînd şi la alte case, constatăm că Alis nu a depăşit niciodată suta de mii de euro, oprindu-se pe la 91,5 de mii, iar topul său, chiar dacă etalează tot Grigorescu şi Tonitza, nu are anul 2010 în conţinutul său. Anul trecut, casa Alis şi-a mutat şi sediul, ajungînd la Piaţa Victoriei, după ani buni de Piaţa Universităţii. A mutat şi ziua de întîlnire, de sîmbăta recentă, marţea, acreditată de unii cu ceasuri rele. De fapt, nu putem ştii încă dacă mutarea locului a adus şi schimbarea norocului, anul trecut fiind unul destul de imprevizibil pentru vînzările la licitaţie, păstrîndu-se puţine dintre trenduri sau obiceiurile anterioare. Unele şedinţe au fost mai bune, altele mai rele.

În aceeaşi situaţie se află şi casa Goldart care, punînd accentul pe echipă, chiar familie, a lucrat intens pentru a face din rotativa licitaţiilor o activitate culturală, dinamică, atractivă. În ciuda unor zvîcniri bibliofile, Monavissa şi-a continuat circuitul abulic. Tot anul trecut a mai apărut o casă de licitaţii, cu activitate redusă din toate punctele de vedere.

Cu toate acestea, vînzările Ara Art Collection sînt acreditate cu 1,51% din totalul licitaţiilor de artă din 2010, după un studiu de piaţă realizat de Artmark, despre care atrăgeam atenţia că este un pic grăbit, fiind publicat cînd mai erau şedinţe de ţinut. Dacă două vînzări aduc 1,55 din piaţă, atunci fiecare licitaţie contează, detaliile mult prea fine la care impune piaţa noastră nepermiţîndu-ne să considerăm că o vînzare în plus sau în minus nu mai contează.

Nu este singura apariţie nouă pe scenă, în 2010, pentru că vorba ajunge şi la casa Quadro din Cluj, despre care detaliat am vorbit, prezentînd, data trecută, singura sa licitaţie din acest an. Nu este prima licitaţie ţinută vreodată de Quadro. Deşi a avut trei în 2009, două minore, de autor, dar una mai consistentă, cu 67 de piese bunicele, bune şi grozave, casa Quadro nu apare în studiul pe 2009, unde găsit partenerul francez care a contribuit la babilonia Bucureşti-Paris de atunci. Pentru singura sa licitaţie din 2010, Quadro este acreditată cu 0,83% din piaţă. Asta înseamnă că piaţa ar fi făcută de vreo 120 de licitaţii medii, precum cea de la Cluj.

Caracterul anului 2010, cu o cursă fantastică desfăşurată de Artmark, care a aruncat în luptă duplexurile ca manieră de lucru sau licitaţiile de mare amploare şi fast corespunzător, se regăseşte foarte bine în graficul împărţirii pieţei, publicat de Artmark. Respectiva casă, care a lansat anul trecut inclusiv indexul eficienţei cheltuirii banilor pe artă, a urcat de la 47% la 67% din totalul anual al vînzărilor de artă prin licitaţii publice. Alis coboară trei puncte procentuale dar urcă pe locul doi, beneficiind de reducerea la jumătate a cotei Goldart, după cum sugerează studiul 2010 al pieţei realizat de casa Artmark.