IRAN: Mai mulţi cetăţeni străini au fost reţinuţi pentru presupuse acţiuni de spionaj

G.D.
Internaţional / 7 iulie 2022

Mai mulţi cetăţeni străini au fost reţinuţi pentru presupuse acţiuni de spionaj

Gărzile Revoluţionare au reţinut mai mulţi cetăţeni străini, inclusiv numărul doi al ambasadei Marii Britanii la Teheran, pentru presupuse acte de spionaj, cum ar fi prelevarea de probe de sol în zone restricţionate, a informat ieri televiziunea iraniană de stat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Postul de televiziune nu a precizat dacă persoanele reţinute continuă să se afle în arest.

"Aceşti spioni prelevau mostre de pământ în deşertul central al Iranului, unde s-au desfăşurat exerciţiile cu rachete aerospaţiale ale Gărzilor Revoluţionare", conform sursei citate.

În imagini apar Giles Whitaker şi familia sa în centrul Iranului, unde diplomatul britanic pare să ia mostre de sol în apropierea unei zone în care avea loc un test de rachetă.

"Whitaker a fost expulzat (din zonă) după ce şi-a cerut scuze", potrivit reportajului.

Una din persoanele reţinute a fost identificată de televiziunea de stat ca fiind soţul ataşatului cultural al Austriei în Iran.

De asemenea, a fost difuzată fotografia unui al treilea cetăţean străin, identificat ca Maciej Walczak, un profesor universitar din Polonia despre care a afirmat că se afla în vizită ca turist. Reportajul a prezentat imagini în care, aparent, Maciej Walczak şi trei colegi colectau mostre de pământ într-o altă zonă, după ce au vizitat Iranul în cadrul unui program de schimburi ştiinţifice. Postul de televiziune a afirmat că activităţile acestora a coincis, de asemenea, cu testarea unei rachete în provincia Kerman din sudul Iranului.

Gărzile Revoluţionare au arestat zeci de cetăţeni cu dublă cetăţenie şi străini în ultimii ani, în mare parte sub acuzaţii de spionaj sau legate de securitate.

Organizaţiile pentru protecţia drepturilor omului au acuzat Iranul că încearcă să obţină concesii din partea altor ţări prin arestări sub astfel de acuzaţii, care ar putea fi fabricate. Autorităţile de la Teheran neagă însă că ar aresta persoane din motive politice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb