IRI Travel: Cum pot ajunge turiştii mai repede în Bulgaria, Grecia sau Turcia pe cale rutieră?

F.D.
Miscellanea / 8 iulie

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel

Românii au fost informaţi că statul bulgar efectuează lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse pe propriul sector începând cu 9 iulie, blocând acest pod timp de două luni. Din păcate, lucrările au loc în vârf de sezon estival, îngreunând circulaţia pentru circa 1,5 milioane de români care merg cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia şi Grecia. Într-o primă etapă a reparaţiilor circulaţia rutieră pe pod va fi restricţionată pe sensul de intrare în Bulgaria şi apoi pe sensul de ieşire, spre România, conform unui comunicat de presă al IRI Travel.

IRI Travel prezintă alternativele la trecerea pe Podul Prieteniei precum şi cât timp veţi face pe drum până când ajungeţi pe litoralul bulgăresc luând ca reper oraşul Varna sau la graniţa cu Grecia, de la Kulata.

Iată care sunt punctele vamale de trecere România-Bulgaria şi distanţele de parcurs, având ca punct de plecare Gara de Nord din Bucureşti:

-Vama Giurgiu - Ruse = 70 km. - Varna = 285 km. total

- Vama Negru Vodă = 257 km. - Varna = 363 km. total

- Vama Vama Veche = 270 km. - Varna = 391 km. total

- Vama Ostrov - Silistra (cu bacul) = 129 sau 145 km. - Varna = 288 km. total. Program bac Luni-Duminică 06.00-22.00.

- Vama Turnu Măgurele (cu plecare din Bucureşti) 454 km. până la Varna

- Vama Zimnicea (cu plecare din Bucureşti) 404 km. până la Varna

- Vama Calafat - Vidin (cu plecare din Craiova) = 300 km. până la Varna, Vama Kulata = 783 km.

- Vama Bechet = 306 km. până la Varna, (cu plecare din Craiova) - Vama Kulata = 601 km. total

- Vama Turnu Măgurele (cu bacul cu plecare din Craiova) 135 km. = Vama Kulata 541 km. total

Iată care sunt preţurile de trecere a Dunării cu bacul.

Preţ bac Zimnicea (mai 2024):

Autoturism - 65 lei

Pasager - 5 lei

Motocicletă - 15 lei

Auto 6 - 9 locuri - 100 lei

Utilitară 2 - 3.5 t - 100 lei

Platformă - 150 lei

Camion - 250 lei

Autocar - 250 lei

Bac OSTROVIT Călăraşi Chiciu - Ostrov (Silistra - Bulgaria). Programul de vară - 06 prima cursă Ostrov Călăraşi - 23.30 ultima cursă Ostrov Călăraşi - 00.00 ultima cursă Călăraşi Ostrov.

"Este o realitate că punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Ruse este cel mai accesat de către turiştii români, în special cei din Bucureşti - Ilfov, Ploieşti sau Braşov. În această vară, podul va fi mult mai greu accesibil iar turiştii au nevoie de răbdare. Este decizia autorităţilor din Bulgaria de a efectua acum reparaţiile. Astfel că noi, în calitate de consultanţi în turism, trebuie să recomandăm turiştilor alternative de transport. Fireşte, şi o parte dintre cursele noastre cu autocarul aleg alternative de trecere la Vama Veche, Negru Vodă sau cu bacul la Silistra", declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

"Din informatiile pe care le avem, autorităţile bulgare au decis să reabiliteze secţiunea de pod care este în administrarea acestora. Am fost informaţi că pentru reparaţii, drumarii bulgari vor închide câte o bandă şi se va circula alternativ pe cealaltă bandă", se arată pe pagina de Facebook a CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).

Potrivit CNAIR, partea bulgară a decis închiderea circulaţiei pe o bandă, cu o temporaziare la trei minute, semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie închis total circulaţiei rutiere. În prima fază se va închide câte o bandă de circulaţie, urmând ca circulaţia să se desfăşoare alternativ, la cadenţe de trei minute, începând cu 9 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb