IRINEL POPESCU: " Mă consider nevinovat"

Mina Irina
Anticorupţie / 24 mai 2016

Medicul Irinel Popescu a declarat, astăzi, la ieşirea de la DNA, unde a fost citat într-un dosar privind fapte de corupţie, că se consideră nevinovat, conform unor surse din presă.

"Mă consider absolut nevinovat şi fiind vorba despre o anchetă în curs deocamdată nu pot să fac alte declaraţii", a spus medicul.

Irinel Popescu s-a prezentat, astăzi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori.

"La ieşire am să dau o declaraţie", le-a spus Irinel Popescu jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA.

Irinel Popescu, fost şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (ianuarie - decembrie 2009), este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, alături de alte persoane din conducerea CNAS, într-un dosar în care s-a reţinut un prejudiciu de peste 16 milioane de euro.

În dosar este urmărit penal şi fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) (februarie 2007 - ianuarie 2009), Vasile Ciurchea.

Potrivit DNA, în perioada 2007 - 2009, între CNAS şi HP România SRL au fost încheiate mai multe acte adiţionale la un contract de informatizare a instituţiei, prin care au fost achiziţionate servicii suplimentare de asistenţă tehnică şi instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la preţuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiţionale acte şi de 760/zi-om, în cazul unui alt act adiţional, dintre cele care fac obiectul dosarului.

DNA precizează că din probele administrate a rezultat că aceste acte adiţionale au fost încheiate în următoarele condiţii: fără să se aplice o procedură de achiziţie conform legii; CNAS a acceptat propunerile SC HP România fără o analiză proprie a necesarului şi a preţului ofertat, fără o negociere reală şi fără o fundamentare a tarifului din partea furnizorului; ofertele firmei nu au fost analizate în cadrul Comisiei de negociere/ de analiză şi evaluare tehnico-economică de optimizare a SIUI; aceste servicii au fost subcontractate până la prestatorii direcţi, la preţuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om.

"Se estimează că, prin contractarea, presupus nelegală, a serviciilor adiţionale, a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA (reprezentând diferenţa între valoarea serviciilor facturate de SC HP România SRL şi costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost plătiţi de CNAS în mod nelegal'', susţin procurorii, într-un comunicat publicat pe site-ul DNA.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ati auzit VOI pe cinea din cei care au condus sau conduc Romania ... sa-si recunoasca vinovatia, pai daca se intampla atatea in Romania, cine ii vinovat ... milioanele de prosti din Romania ???, daca cei care au coordonat TOT ... sunt saracii nevinovati, de luare de mita, de minciuna, de hotie, de tradarea intereseklor Romaniei, de ..., de ... .

    1. Unul mai spasit, macar a spus-o franc: Am fost un dobitoc. 

      Dar altul care avea si echipa de fotbal cit de dobitoc a fost ? Nu imi vine sa cred ca pui botu la lacrimile de crocodil !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb