Îşi va mai reveni Trump după verdictul de la New York?

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 3 iunie

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Cristian Pîrvulescu

Joi, 30 mai, un juriu din New York l-a găsit pe fostul preşedinte Donald Trump vinovat pentru toate cele 34 de acuzaţii de falsificare a dosarelor comerciale. Este pentru prima dată în istorie când un fost preşedinte al SUA a fost condamnat pentru o infracşiune. Juriul a ajuns la verdictul în acest caz istoric după nouă ore şi jumătate de deliberări, care au început cu o zi înainte. Când, la ora 16.30, ora New York-ului, judecătorul Juan Merchan a anunţat, spre surpriza multora, că juriul are un verdict, devenea evident că situaţia juridică a lui Donald Trump nu este bună. Un verdict atât de rapid era un semn rău, iar cei doisprezece membri ai juriului au avut de rezistat, ca şi judecătorul şi acuzarea de altfel, la presiuni publice de o violenţă aparte. De la procesul lui O.J. Simpson, fostul jucător de fotbal american şi actor care în 1995 a fost acuzat de uciderea fostei soţii şi a prietenului acesteia, societatea americană nu a mai fost aşa de divizată în privinţa unei confruntări juridice. Dar atunci a fost o problemă rasială, O.J. Simpson, care a murit anul acesta pe 10 aprilie la 77 de ani, fiind african american, iar fosta sa soţie albă sau, dacă vreţi, european americană. Pentru cei cu origine american europeană O.J. Simpson a fost vinovat, iar verdictul juriului a fost motivat rasial, pe când pentru africanii americani, din contră, a fost corect. Dar procesul Trump de la New York este un proces cu un fundal politic fără echivalent. Acest proces a fost un test de stres pentru sistemul juridic american şi consecinţele sale se vor simţi încă multă vreme.

Va rezista oare sistemul juridic american acestui şoc? Dincolo de sentinţa efectivă, care va fi dată pe 11 iulie, apărarea cel mai probabil va ataca verdictul în apel. Şi asta va pune sistemul juridic într-o situaţie dificilă. Republicanii au făcut zid în jurul lui Trump. Spre exemplu, Marc Rubio, fost concurent al lui Trump pentru investitura republicană în 2016 a comparat procesul lui Trump din New York cu procesele politice din Cuba lui Castro, Mike Johnson, preşedintele Camerei Reprezentaţilor, a vorbit despre "o zi ruşinoasă din istoria Americii" şi de "un exerciţiu pur politic, nu unul legal", iar Jim Jordan, preşedintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentaţilor, a numit procesul şi verdictul drept "justiţie travestită". Ba, mai mult, republicanii vor încerca sa urgenteze nominalizarea lui Trump în calitate de candidat înainte de 11 iulie.

Timp de aproape un deceniu, Donald Trump a făcut, a spus şi a supravieţuit unor situaţii care ar fi dus la încheierea carierei oricărui alt politician. Dar va rezista şi acestei încercări? Mai ales că mai sunt încă trei procese, care urmează să fie judecate cel mai probabil după alegerile din noiembrie. Este însă sigur că, indiferent care va fi sentinţa - fie ea şi cu închisoare, ceea ce rămâne o posibilitate -, Trump va putea candida. Baza republicană, aşa numiţii votanţi MAGA (Make America Great Again), nu-l vor abandona pe Trump. Dar electorii independenţi şi moderaţii republicani? În acest moment nimeni nu pate face predicţii. Ştim însă că anul trecut sprijinul pentru Trump a crescut, în pofida celor patru seturi de acuzaţii penale, inclusiv a celor privind falsificarea înregistrărilor comerciale şi a influenţării, astfel, a alegerilor din 2016 pentru care a fost găsit în cele din urmă vinovat joi. Dar într-o confruntare electorală atât de strânsă - Trump conducea până la verdict cu unu-două procente - şi într-o ţară divizată, orice procent pierdut poate schimba situaţia. Iar unele cercetări făcute pe grupe mici de votaţi arătau că, în varianta în care ar fi condamnat, Trump ar putea pierde câteva procente (în medie cinci).

Opinia Cititorului ( 39 )

  1. Sondajele arata ca persecutarea lui Trump,

    ridica procentele si conduce clar in preferintele americanilor 

    1. cand 12 jutati alesi cu acordul ambelor parti, unii din ei cu siguranta votanti trump, ajung in unanimitate(ca asa trebuie, unanimitate) la concluzia ca e vinovat de 34 de acuzatii, unii vorbesc de persecutare.

      poate procesul a fost politic, dar juratii nu. aia au fost 12 americani alesi cu acordul ambelor parti. unul singur daca era impotriva verdictului, pa. dar n-a fost niciunul. 

      normal ca trump e persecutat mereu, si cand a pierdut alegerile, a fost "furat" acum cand a falsificat acte e "persecutat".

      culmea , cand a castigat alegerile a fost ok. si daca castiga procesul " justitia a functionat". hai lasa  

      A crescut temperatura dupa condamnare, dar nucleul dur care-l voteaza pe Donald oricum mergea la vot. Pe astia nu-i impresioneza nici faptele de arme ale clovnului, nici condamnarile.

      Intr-un sondaj Reuters/Ipso, 10% din votantii declarati ca Republicani au spus ca nu-l vor vota pe Trump dupa condamnare. Deci situtia se complica pentru Trump.  

      Avand in vedere declaratiile de dupa condamnare si faptul ca nu arata niciun fel de remuscare pentru fapta comisa, judecatorul s-ar putea sa-i dea pe 11.iulie o condamnare cu executare de 6 luni, ceea ce-l scoate din joc in campania electorala. Trump a spus chiar ca judecatorul este ”diavolul” si ca ar fi foarte periculos sa fie condamnat la inchisoare. 

      Pana la urma va conta si inflatia si faptul ca Fed va incepe, probabil, sa taie dobanzile, ceea ce poate sa aduca putin optimism in asteptarile oamenilor. 

      Putin se chinuie prin tot felul de manevre geopolitice sa creasca pretul petrolului. Pe de alta parte si China are o mare influenta in Orientul mijlociu si China nu-l doreste pe Trump la Casa Alba. 

      Ca un lider rational si moderat, Xi stie ca este mult mai bine sa ai un adversar rational, chiar daca dificil, ca Joe Biden. Xi va face tot ceea ce tine de el pentru a tine inflatia (pretul petrolului) sub control pana la alegerile americane din noiembrie. Rezervele strategice de petrol ale Chinei sunt pline ochi asa ca presedintele Xi are chiar si o oarecare marja de actiune pentru urmatoarele luni. 

      Xi stie ca este foarte periculos sa ai ca adversar un narcisist imatur care umbla tot timpul cu canistra de benzina dupa el si care este gata sa escaladeze cea mai mica jignire, reala sau inchipuita. Si cand spun ca este foarte periculos nu ma refer doar la China, ma refer la intreaga omenire. 

       

      ruzzia il prefera pe trump ca el ii va da ucraina pe tava

      Blabla

    Wishful thinking

    Daca asta e cel mai grav lucru pentru care l-au gasit vinovat, in conditiile in care sigur si-ar fi dorit sa-l prinda si cu altceva, este practic un certificat de cinste si corectitudine condamnarea asta. 

    1. mai are procese pe rol.

      unul pt 355 milioane de dolari evaziune de la plata taxelor, prin declaratii false, proces civil 

      unul pt documentele confidentiale gasite de politie la mar a lago 

      ci cel pt incitarea la atacul asupra capitolului.

      S-ar putea sa le castige pe urmatoarele, sau cine stie sa se anuleze dupa ce e presedinte, dar ramane condamnat ca si Al Capone, pt ceva mai minor, fata de cate a facut. Trump e condamant penal in acest moment. Normal in Romania, nu cred ca ar mai putea ajunge presedinte. sa vedem republicanii ce decid. 

      Atqc asupra Capitoliului :))))

      Inscenari cretine , aveau pretentia sa credem ca congresul din America poate fi asaltat ca parlamentul din Kirghizstan in anii 2000. La fel si cu documentele...multi presedinti si politicieni cu functii inalte de la ei isi luau si isi iau documente confidentiale acasa, e chestie dovedita.

      Sunt minore chestiile pt care inca e urmarit, nu doar condamnarile. 

    Trump este si va ramane un clown

    1. noi nu avem niciu-un exemplar representaiv...poatea acest Trump e solutia

      Si Biden ce e?

      Oricum va conta imens pe cine pune vice. 

    In Romania .S-ar putea ca un personaj de teapa celor 2 indivizi, odiosi ,sa faca politica.Uita-te la ei si apoi compara-i cu coruptii nostrii.

    da, e greu sa iti revii cand vezi un ocean de prostie manipulat de sforarii lui biden. A ajuns Trump condamnat de ceva care arata ca binomul de pe vremea dna kovesi. Trump e cel mai puternic candidat si va fi presedinte oricata disperare zace in sforarii lui biden, in presa sau presul progresist manipulator anti - Trump. Minciuni si manipulari pe banda rulanta ca rusia, ca pocnitori mediatice orecum daniela storm, doar doar vor putea sforarii senilului biden si milioanele de idioti utili, unii rataciti pe aici la comentarii, vor putea sa blocheze inevitabilul. asa ca Trump va fi presedinte, tovarasi idioti utili!

    1. Trump a fost apogeul idiocrației. Acum tu zici că se repetă. :

    dosarele sint incropite la repezeala si cusute cu ața alba . americanii s-au prins iar Trump creste in sondaje .

    Niciun judecator nu l va condamna mai mult de amenda, au legi clare care spun ca prima abatere in cazuri de finantari nedeclarate se pedepsesc cu amenda. Media Deep State exulta degeaba, acolo nu au trecere la jurati...

    1. e prima condamnare, are 77 de ani, e fost si poate si viitor presedinte, deci 3 motive pt care nu va lua inchisoare.

    Cu o mana furioasa de fier sunt striviti toti cei ce sunt gata sa vanda Romania estului pentru o mana de bani si niste business-uri imobiliare in Rusia...

    pa,pa nenea Trump!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. 7-8 sept '24:

      tensiuni sociale atat in SUA cat si in Rusia - motivele sunt diferite 

      dupa 5 nov '24:  

      violente masive de strada in SUA dupa alegeri - aspecte care amintesc de razboaiele civile (ex: cele instigate de SUA in alte tari... din variate motive legate de profit- divide et impera).  

      Salutari,

      Ban.Cher.Vali 

      sa intonam imnul comun al SUA si al Rusiei :)) ....

      KarmaKarmaKarmaKarmaKarma. .... :))))  

      Ban.Cher.Vali 

      In noiembrie Bilderberg pierde alegerile. Punct. Nu va fi niciun razboi civil, instantele electorale o data ce valideaza rezultatul, nimeni nu mai poate schimba!

      trump , in primul mandat a promis multe, si a facut putine

      - a promis gard cu mexic, si "mexic will pay for it"- n-a facut, bine ca biden e si mai rau 

      - a promis ca reface infrastructura, el fiind constructor, aeroporturi, drumuri etc, ca intr-adevar arata toate ca in anii 70 de cand nu s-a mai facut nimic, "make america great again"- n-a facut 

      in schimb a adus multa divizare intre republicani si democrati si a adus tara in prag de razboi civil. vezi protestele george floyd si asaltul asupra capitolului.

      nu m-as mira , a crescut varsta a crescut si ura, ca uite ce mi-au facut democratii, mai intai au furat alegerile, acum procese politice, in al doilea mandat, sa vedem si mai multa ura si violenta, poate chiar razboi civil.  

      iar te-a apucat ....... !

      ma indoiesc.

      vei vedea. 

      am info pe care altii nu le au.  

      astia nu se lasa pana cand nu il baga la parnaie pe Trump.  

      o sa vezi.  

      Ban.Cher.Vali 

    Judecatorul care va transpune in legislatie decizia juratilor (atentie este foarte important . Acesti jurati sunt acceptati de cele doua parti )nu mai are vreo posibilitate de a minimiza pedeapsa .Niciuna dintre spetele supuse judecatii nu a fost inlaturata la votul juratilor . .Niciuna nu a capatat not guilty . Votantii nehotariti care au asteptat sentinta si parte din votantii lui Trump , cei care au cunostinte juridice , nu il vor mai vota .Trump va obtine doar voturile celor radicalizati filo sovietici sau filo chinezi .Chiar si o condamnare care nu il duce neaparat pe Trump la inchisoare ii va restrictiona orisice capacitate verbala de a prezenta deformat deciziile juratilor ,in Media .Toti cei care se pronunta impotriva acestei decizii luate la scurt timp dupa incheierea procesului devin infractori .Altfel statea treaba daca Trump nu recunostea si nu se prezenta la proces .momentul in care juratii au fost numiti cu acordul ambelor parti devine pentru Trump o piedică peste care nu mai poate trece .Ai participat esti obligat sa respecti decizia .J.R.Biden nu mai are probleme .J.R.Biden nu va mai participa la nici o dezbatere electorala cu deja „infractorul” Trump .Nu mai o poate face .

    Nu poti veni in fata natiunii sa spui : procesul este politic .O data acceptat parcursul si o data ce ai legitimat aparitia structurii juridice numita Jurat prin decizie personala iti asumi si rezultatul .Nu poti veni sa contesti ceea ce tocmai ai aprobat ca si structura .Trump poate doar sa urmeze pasii de contestare pe care ii stie mai toata lumea dar totul este prea tirziu .Efectele devin realitate .Avocatii l-au sfatuit gresit .Trump trebuia sa nu recunoasca Instanta de judecata sau sa nu aprobe juratii .Nici strut dar nici camila .Lupta pe carte Trump a pornit-o a devenit acum propria acuzare .Juratii nu i-au oferit nici o sansa obligind astfel si Judecatorul .Nici macar un petec cit de mic nu i-a fost favorabil .Maestria juridica devine de manual .Evidenta ne este si implicarea Europei .Impresionant este si tandemul franco -german .Cine ar fi crezut .

    1. Ba da ,poti veni ..... tocmai a venit si a spus !

      Nu intelegi ce zice?

    O să fie o zi de doliu pentru toți antitrumpistii, neomarxistii si tefelistii de la noi dacă va câștiga la vot.

    Or să o dea toți la întors cu 180 grade. Cine, eu anti Trump? Niciodată:) 

    Vor cânta toți Odă Bucuriei în UE, iar ai noștri îi vor recita lui Trump "Limba noastră-i o comoară" :) 

    1. trump a mai fost presedinte, si nu s-a tavalit nimeni pe jos. daca va fi ales, va fi ales si cu asta basta. normal ca ue va respecta alegerea poporului american.

      Daca pentru UE e bine, pentru ''ai vostri'' era mai bine ''Trei culori cunosc pe lume''.

      Pentru tine ar fi ''camasa''. 

      Ca si imn suna mai bine, "ai nostri" sunt de dreapta, voi sunteti de stanga, ca Ceausescu. Ca pnl sau isr numai de dreapta nu sunt.

      În baza logicii mele, după ce pierde Putler, voi spune că am fost antiputlerist din ziua 1. :

    GO TRUMP !!!!

    Trump nu va participa la alegeri. Va fi lichidat fizic. Comunistii americani stiu ca nu au nicio sansa si singura lor solutie este elimimarea lui DT.

    1. asta ar fi o lovitura de pumnal in inima pentru piata de capital SUA... hai sa ne gandim ca totusi nu ajungem chiar acolo... nu mi-e de Trump, mi-e de efectele oribile de pe toate bursele

      Ban.Cher.Vali 

      Curg lacrimi în Soviet. :

    e un proces fffff ieftin

    daca l ai pune pe tataie procuror ar rade de ar plange de atata prostie 

    si sa ridice o prostituata la rang de erou -e prostie curata!!!!! 

    peste cati va ani aceasta prostituata va fi fomista si va trai iadul creat de de pupincuristi  

    Trump va triumfa si isi va vedea in continuare de viata sa ca si acum

    ce e acum sunt marsavii ce scade Dolarul ,economia si stabilitatea SUA si a AMERICANILOR! 

    1. Da, clar, evident, schimbă la meci. :

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb