Isopan Est a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere de 6% a volumului de producţie

J.P.
Comunicate de presă / 10 august 2020

Isopan Est a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere de 6% a volumului de producţie

Isopan Est a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere de 6% a volumului de producţie, atingând un total de 1.3 milioane metri pătraţi de panouri realizate în fabrica din Popeşti-Leordeni. În acelaşi timp, profitabilitatea companiei a crescut cu 80%, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Creşterea producţiei a fost, în medie, constantă pe parcursul primelor şase luni ale anului, cu excepţia lunii aprilie când, în urma instituirii stării de urgenţă la nivel naţional, constructorii au fost nevoiţi să se concentreze pe obiectivele operaţionale şi să asigure buna funcţionare a şantierelor în condiţii de siguranţă sanitară pentru angajaţi.

Activitatea şi fluxul comenzilor şi-au revenit după luna aprilie, înregistrând o uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La nivel de piaţă, în prima jumătate a anului, marile proiecte au continuat, constructorii orientându-se către lucrări pentru spaţii industriale, logistice şi de depozitare. De asemenea, am observat o tendinţă în rândul marilor investitori de a se îndrepta către materiale de construcţii şi panouri termoizolante cu o calitate ridicată, fără a prima preţul în alegerea făcută, mai ales atunci când decizia este luată direct de beneficiar, mai arată sursa citată.

În contextul actual, pandemia a pus presiune pe legăturile comerciale, pe fluxul de mărfuri, accentuând importanţa planificării logistice şi a spaţiilor industriale.

Toni Pera, Director General Isopan Est: "Primele şase luni au fost luni de creştere, chiar şi în contextul pandemiei, cu toate că luna aprilie a avut un cu totul alt ritm în piaţă faţă de alţi ani, iar cel mai important este faptul că am reuşit să lucrăm în condiţii de siguranţă şi să livrăm în regim normal comenzile către parteneri. Este clar că anul acesta puţine lucruri vor funcţiona conform planificărilor, de aceea ne bucură să vedem că există investitori serioşi, maturi, care văd în aceste investiţii o măsură prin care pot diminua pe viitor efectele unei astfel de crize. În prezent, suntem implicaţi în proiecte logistice şi industriale, unde nivelul de calitate al produselor folosite în domeniul construcţiilor creşte constant, şi estimăm că aceste domenii îşi vor continua planificarea de dezvoltare".

Considerând producţia de 2,7 milioane de mp de panouri termoizolante previzionată pentru acest an, Isopan Est produce circa 18% din totalul volumului de panouri realizate de grupul Isopan. Circa jumătate din producţia Isopan Est realizată în primul semestru a fost exportată pe pieţele din regiune, în Moldova, Bulgaria, Serbia, Slovacia sau Ungaria, păstrând o proporţie similară cu cea din 2019. Mai mult de 70% din cererea de panouri termoizolante, atât pentru piaţa internă, cât şi pentru exporturi, este pentru panouri cu o calitate peste medie, realizate din oţel cu o grosime de peste 0,5 mm.

Tendinţa se datorează atât cerinţelor şi reglementărilor impuse de lege în domeniul construcţiilor pentru comportamentul clădirilor la foc, cât şi faptului că proiectele cresc din punct de vedere calitativ, pe măsură ce beneficiarii observă în practică avantajele unei construcţii realizată cu acest tip de panouri. Sustenabilitatea este pentru grupul Isopan o componentă integrată a planului de business, o abordare care permite dezvoltarea pe termen lung, în armonie cu contextul social şi de mediu în care operează compania. Obiectivul sustenabilităţii stă la baza inovării şi este elementul care permite sinergii în utilizarea produselor Isopan, prin îmbinarea proprietăţilor panourilor termoizolante cu tehnologia Leaf, care oferă conductivitate termică redusă, sau cu tehnologiile încorporate în sistemul de faţadă ventilată Arkwall sau sistemul de acoperişuri verzi GreenROOF.

Totodată, în primele şase luni ale anului, Isopan Est a înregistrat afaceri de peste 21 milioane euro şi o creştere de 80% a profitabilităţii.

"Vedem că domeniul construcţiilor industriale funcţionează şi există potenţial pentru investiţii în această direcţie, astfel că suntem optimişti că piaţa panourilor termoizolante nu va scădea în acest an, ci îşi va menţine trendul ascendent", a adăugat Directorul General Isopan Est.

Compania estimează că afacerile şi volumul de producţie pentru anul în curs se vor conserva cel puţin la nivelul înregistrat în 2019, cu posibilitatea de creştere de câteva procente în funcţie de dinamica pieţei în trimestrul trei al anului. În aceeaşi măsură, estimările cu privire la evoluţia generală a pieţei de profil indică un volum de circa 8 milioane de metri pătraţi de panouri termoizolante, similar cu cel de anul trecut.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb