Israelul avertizează că rebelii Houthi riscă să aibă aceeaşi soartă ca Hamas şi Hezbollah

S.B.
Internaţional / 31 decembrie 2024

Israelul avertizează că rebelii Houthi riscă să aibă aceeaşi soartă ca Hamas şi Hezbollah

Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite a lansat luni ceea ce a numit un ultim avertisment militanţilor houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, să înceteze atacurile cu rachete asupra Israelului, afirmând că aceştia riscă aceeaşi "soartă mizerabilă" ca Hamas, Hezbollah şi Bashar al-Assad din Siria dacă persistă, informează news.ro.

Ambasadorul, Danny Danon, a avertizat, de asemenea, Teheranul că Israelul are capacitatea de a lovi orice ţintă din Orientul Mijlociu, inclusiv Iranul.

El a adăugat că Israelul nu va tolera atacurile proxeneţilor iranieni. Însă câteva ore mai târziu, armata israeliană a anunţat că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, ceea ce a determinat sirenele să răsune în toată ţara, iar un important lider houthi a declarat că gruparea nu îşi va înceta atacurile asupra Israelului.

"Lovirea entităţii (Israel) continuă şi sprijinul pentru Gaza continuă", a declarat Mohamed Ali al-Houthi, şeful comitetului revoluţionar suprem al houthi, într-o postare pe X după ce armata israeliană a anunţat interceptarea rachetei. Houthi au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israel în ceea ce ei descriu ca fiind acte de solidaritate cu palestinienii din Gaza care se află sub tirul israelian.

Danon, adresându-se Consiliului de Securitate al ONU, a declarat că Israelul nu va tolera alte atacuri ale houthi.

"Pentru houthi, poate că nu aţi fost atenţi la ceea ce s-a întâmplat cu Orientul Mijlociu în ultimul an", a spus el.

"Ei bine, permiteţi-mi să vă reamintesc ce s-a întâmplat cu Hamas, cu Hezbollah, cu Assad, cu toţi cei care au încercat să ne distrugă. Lăsaţi ca acesta să fie ultimul avertisment. Aceasta nu este o ameninţare. Este o promisiune. Veţi împărtăşi aceeaşi soartă mizerabilă", a spus Danon.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Eu cred ca pe mascaricii astia ii termina mai repede decat pe hamasi si hezbolaci!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9466
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.4000

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb