Biroul prim-ministrului israelian "a indicat că ar dori să găsească o nouă dată pentru organizarea întâlnirii consacrate Rafah", la două zile după ce a anulat furios discuţiile planificate săptămâna aceasta pe această temă, a anunţat astăzi un înalt responsabil american, scrie AFP.
"Colaborăm cu ei pentru a găsi o dată", a spus el. Israelul, furios după abţinerea Statelor Unite în timpul votului pentru o rezoluţie la ONU, a decis luni să nu trimită o delegaţie la Washington aşa cum era planificat, pentru a discuta proiectul său de ofensivă împotriva localităţii din sudul Fâşiei Gaza, conform sursei precizate.
Washingtonul, principalul aliat al Israelului, se opune oricărei ofensive terestre de mare amploare împotriva Rafah, unde peste un milion de civili palestinieni sunt refugiaţi. Preşedintele Joe Biden i-a cerut personal lui Benjamin Netanyahu să trimită o delegaţie în Statele Unite pentru a discuta posibile "alternative", relatează AFP.
Prim-ministrul israelian a hotărât însă luni ca această delegaţie să nu facă deplasarea, pentru a protesta împotriva deciziei Statelor Unite de a se abţine în timpul votului unei rezoluţii a Naţiunilor Unite cerând "încetarea imediată a focului" în Gaza, potrivit sursei citate.
Americanii s-au declarat "surprinşi" de această reacţie, afirmând că nu şi-au schimbat cursul în sprijinul lor pentru Israel şi subliniind de mai multe ori că, în opinia lor, această rezoluţie nu este obligatorie, notează AFP.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.03.2024, 00:21)
Cea mai mare greșeală a israeliților dacă vor renunța la această variantă de a elimina teroriști