Israelul îşi redeschide frontierele pentru turiştii vaccinaţi din toată lumea

S.B.
Miscellanea / 1 noiembrie 2021

Israelul îşi redeschide frontierele pentru turiştii vaccinaţi din toată lumea

Israel a fost printre primele ţări care a dat startul campaniei de vaccinare la începutul acestui an, iar la finalul verii a început şi administrarea dozei a treia de vaccin, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Până la momentul actual, peste 3.9 milioane de israelieni (circa 42% din populaţie) au primit deja şi doza booster, iar autorităţile au reluat discuţiile pentru redeschiderea turismului, una dintre industriile de bază în Ţara Sfântă. După îndelungi dezbateri şi analize ce au avut loc în cursul ultimelor zile, Ministerul Turismului din Israel a confirmat duminică seara redeschiderea frontierelor turiştilor străini vaccinaţi contra Covid-19 începând chiar de astăzi, 1 noiembrie.

Din 1 noiembrie turiştii vaccinaţi de pretutindeni au din nou acces în Israel

Autorităţile de la Ierusalim au emis recent un ordin care prevede reluarea turismului internaţional, precum şi noile reguli după care turiştii din toate ţările lumii vor putea vizita Israelul, la mai bine de un an şi jumătate de la închiderea graniţelor din 9 martie 2020. Accesul este permis începând de astăzi, 1 Noiembrie 2021, tuturor cetăţenilor străini vaccinaţi cu schema completă în ultimele 180 de zile cu unul dintre cele şapte vaccinuri recunoscute de OMS (Pfizer, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca, Sinovac, SinoPharm, Covishield), precum şi celor care au avut COVID în ultimele şase luni, s-au vindecat şi pot dovedi boala cu documente oficiale justificative.

Această decizie a fost luată după ce aproximativ 65% din populaţia Israelului a primit deja schema completă de vaccinare, iar 41% dintre cetăţeni sunt imunizaţi chiar şi cu doza booster, Israelul fiind printre primele ţări care a adoptat vaccinarea cu cea de-a treia doză.

Condiţiile de călătorie în Israel începând cu 1 Noiembrie 2021: certificat de vaccinare sau dovada trecerii prin boală, test COVID PCR şi test PCR efectuat la intrarea în ţară, plus PLF

Ministerul Turismului din Israel a anunţat oficial că, începând cu data de 1 Noiembrie 2021, turiştii din toate ţările lumii vor putea călători din nou liber în Israel. Există, într-adevăr, restricţii pentru cei care au fost în ultimele 14 zile într-o ţară de pe lista roşie, dar în acest moment, nicio ţară nu mai este clasificată ca fiind pe lista roşie. Cele mai multe ţări sunt considerate a fi portocalii (grad mediu de risc), inclusiv România.

Aşadar, turiştii români vor putea intra în Israel dacă vor putea îndeplini următoarele condiţii:

-Să fie vaccinaţi cu schemă completă cu minim 14 zile înainte de intrarea în Israel şi maxim 180 zile înainte de finalizarea călătoriei în Ţara Sfântă SAU să poată face dovada trecerii prin boală în ultimele şase luni SAU să aibă doza booster efectuata;

-Să prezinte un test PCR negativ efectuat cu maximul 72h înainte de îmbarcarea spre Israel;

-Să efectueze un alt test PCR la intrarea în Israel pe cheltuiala proprie şi să aştepte în izolare timp de maxim 24 de ore până la primirea rezultatului negativ. Contravaloarea testului este de circa 100 NIS (aproximativ 130 RON);

-Să completeze un formular de sănătate pe care să îl prezinte la îmbarcarea spre Israel, precum şi la intrarea în ţară, formular ce conţine informaţii precum data şi tipul vaccinului ce le-a fost administrat, persoane alături de care călătoresc sau ţări vizitate în ultimele 14 zile.

"Aşteptam de ceva vreme să dăm vestea redeschiderii totale a graniţelor şi suntem nerăbdători să reprimim turişti. Sperăm că măsurile anunţate vor fi bine primite de către cei care îşi doresc să călătorească în siguranţă în Israel. Nu este tocmai o perioadă uşoară, rămânem precauţi, însă este timpul să ne reluăm, pe cât posibil, obiceiurile de dinainte de pandemie, mai ales că aproape jumătate dintre cetăţenii lumii sunt deja vaccinaţi, iar noi, în Israel, am început deja administrarea dozei booster încă de la finalul verii." a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb