Istoria "fotbalistică" a ultimilor ani se rescrie la DIICOT

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 1 martie 2016

Istoria "fotbalistică" a ultimilor ani se rescrie la DIICOT

Sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a devenit noul punct de întâlnire al oamenilor de fotbal. Ieri, Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost audiat, în calitate de martor, în dosarul legat de deturnarea unor bani primiţi de către Federaţia Română de Fotbal de la Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) pentru construirea bazei de la Buftea. De asemenea, la sediul DIICOT, a fost adus şi Vasile Avram, fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Trebuie spus că ambii sunt închişi după ce au suferit condamnări definitive, Cristian Borcea execută o condamnare de 6 ani şi 4 luni primită în dosarul "transferurilor", iar Avram a fost condamnat, în urmă cu un an, la 3 ani de închisoare în dosarul "Mită în elicopter".

Cei doi se alătură unei lungi liste de oameni din lumea fotbalului, membrii, la un moment dat, în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, care au oferit declaraţii, ca martori, la DIICOT: Dumitru Costin, fost preşedinte al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori; Ştefan Stana, preşedinte ACS Berceni; Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal; Paul Costaş prim-vicepreşedinte al Federaţiei de Minifotbal; Marian Rusen, preşedintele clubului Juventus Colentina; Patriţiu Abrudan, fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA); Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj; Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani. Audierile vor continua în această săptămână.

Infracţiunile vizate de acest dosar sunt: constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani. Potrivit procurorilor, în perioada 2010 - 2012, s-a constituit un grup infracţional organizat, prin care s-a urmărit însuşirea sumei de peste un milion de dolari, bani proveniţi din finanţarea FRF de către FIFA. Banii ar fi fost supuşi unui "proces de reciclare", fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice şi fizice. Baza de pregătire de la Buftea a fost ridicată de către FRF între 2009 şi 2011, când Mircea Sandu era preşedintele acestui for, cu bani din diverse proiecte de la FIFA destinate juniorilor şi fotbalului feminin. Anchete legate de modul în care au fost folosiţi sau nu banii de la FIFA, destinaţi unor proiecte clare, se desfăşoară în mai multe ţări. De altfel, în această perioadă au loc mai multe anchete care vizează activitatea FIFA din ultimul deceniu, desfăşurate pe mai multe paliere. Reamintim că în mai 2015, justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreşedinţi FIFA şi şapte oficiali ai forului, pentru luare de mită şi primirea de alte foloase necuvenite, iar în decembrie 2015, autorităţile elveţiene au arestat încă 12 persoane, la Zurich, în cadrul aceluiaşi dosar de corupţie. Între timp întreaga conducere a FIFA a fost înlocuită, săptămâna trecută fiind ales noul şef al acestui for, elveţianul Gianni Infantino.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb