ISU Constanţa, dotat cu două motociclete SMURD

A.C.
Miscellanea / 20 august 2017

ISU Constanţa, dotat cu două motociclete SMURD

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea din judeţul Constanţa a achiziţionat două motociclete SMURD pentru intervenţii mai rapide în situaţii de urgenţă, paramedicul de pe motocicletă având rolul de a acorda primul ajutor până la sosirea ambulanţei, potrivit unor surse din presă.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat a spus, citat de News.ro, că timpul de reacţie ar putea scădea până la zece minute, iar intervenţiile în cazurile grave vor fi mai rapide.

Arafat a declarat: "Aceste motociclete sunt dotate cu tot ce trebuie pentru a salva o viaţă, pentru a menţine o persoană în viaţă până la sosirea echipajului de pe ambulanţă. Ele sunt folosite în zonele aglomerate, când nu este o ambulanţă liberă imediat, când ele sunt mai aproape. Sunt dotate cu defribilator semiautomat, cu oxigen, cu trusă de resuscitare, cu anumite echipamente pentru traumă, iar rolul paramedicului pompier care soseşte este de a acorda primul ajutor imediat şi manevrele de resuscitare până ajunge un echipaj mai mare care să preia cazul".

Conform sursei, secretarul de stat în MAI a precizat că în Constanţa prima motocicletă va intra în folosinţă duminică, iar în următoarele două săptămâni va fi funcţională şi cea de-a doua. De asemenea, din 30 august şi Clujul va beneficia de două motociclete SMURD.

Raed Arafat a preciazt: "Vor fi 13 paramedici. Motocicletele vor lucra pe timpul zilei, noaptea nu este nevoie, pentru că este aglomeraţia mai mică în oraş şi pot face faţă maşinile. Acum începem cu o motocicletă, dar în următoarele două-trei săptămâni vom ajunge la echipaj complet, în sensul că vor fi ambele motociclete funcţionale".

El a mai spus că paramedicii care vor folosi motocicletele au făcut cursuri de pregătire în acest sens, însă pentru început, motocicletele vor fi folosite doar pe condiţii meteo normale şi va fi evitată conducerea lor pe zăpadă şi gheaţă sau când şoseaua este udă, informează sursa amintită mai sus.

Potrivit sursei citate, secretarul de stat a spus că preţul unei motociclete SMURD dotate cu toate echipamentele necesare, inclusiv cel de protecţie pentru motociclist, este aproximativ 20.000 de euro.

Arafat a subliniat: "Dar costul este justificat, pentru că vorbim despre o motocicletă dotată, care are echipamente de salvare de viaţă, oxigen, defribilator, trusă de resuscitare, tot ce e necesar pentru a salva o viaţă. În Bucureşti s-a dovedit că motocicleta poate ajunge foarte repede în zonele aglomerate, sunt un vârf de lance când o ambulanţă este la o distanţă mai mare şi până ajunge ambulanţa, pot să facă treaba foarte bine".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb