O puternică erupţie care s-a produs, ieri, pe insula vulcanică Stromboli, din arhipelagul italian al Eolienelor la nord de Sicilia, a ucis un excursionist şi a determinat evacuarea pe mare a zeci de locuitori şi turişti, relatează AFP.
"Din nefericire, un bărbat şi-a pierdut viaţa, sunt mai mulţi răniţi, dar niciunul grav", a declarat un membru al echipelor de salvare, Calogero Foti, la postul de televiziune RAI.
Potrivit agenţiei de presă AGI, victima este un sicilian în vârstă de 35 de ani aflat într-o excursie cu un prieten brazilian care a fost găsit în stare de şoc şi deshidratat.
Ei se aflau sub limita de altitudine de 400 metri dincolo de care este necesară prezenţa unui ghid.
O navă a Marinei italiene a fost trimisă la faţa locului şi a evacuat 70 de locuitori şi turişti, potrivit mai multor media.
Insula vulcanică Stromboli, cu o suprafaţă de 12,6 kilometri pătraţi şi o populaţie de circa 500 de locuitori, atrage în fiecare an numeroşi turişti încă de la începutul primăverii. Turiştii escaladează deseori vârful de 924 de metri pentru a privi în craterul vulcanului care aruncă deseori în aer roci topite.
Exploziile au fost precedate de scurgeri de lavă "din toate gurile active", proiectând o coloană de fum cu o înălţime de doi kilometri, a precizat INVG.
Unul din avioanele serviciilor de pompieri din oraşul sicilian Messina, de care depinde Stromboli, nu a fost în măsură să atace incendiile provocate de erupţie din cauza cantităţilor importante de fum, potrivit presei italiene.
În decembrie 2002, după o erupţie masivă, două milioane de metri cubi de rocă s-au vărsat în mare, ridicând un val uriaş în jurul insulei şi provocând importante pagube materiale. Şase persoane au fost rănite.
Stromboli, care face parte dintr-un arhipelag de şapte insule, a devenit celebru în urma filmului cu acelaşi nume realizat în 1950 de Roberto Rossellini cu Ingrid Bergman în rolul principal.