IULIAN FOTA, DESPRE ZVONURILE CĂ ARMELE NUCLEARE AMERICANE AR URMA SĂ FIE ADUSE DIN TURCIA LA NOI: "Suntem într-o zonă a speculaţiilor şi a falsurilor"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 august 2016

Iulian Fota (Sursă foto: Facebook)

Iulian Fota (Sursă foto: Facebook)

Fota: "Presupunând că s-ar pune problema aducerii unor arme nucleare americane în România, acest aspect nu ar avea de ce să îngrijoreze"

O informaţie pe surse, potrivit căreia Statele Unite ale Americii au început transferul de arme nucleare din Turcia către România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara, a fost preluată, ieri, de mass-media, după ce a fost publicată, iniţial, de publicaţia online EurActiv.com.

Ştirea, care cita două surse independente, a fost infirmată ferm atât de oficialii Ministerului Afacerilor Externe, cât şi de ministrul apărării, specialiştii din domeniu opinând că se dă prea multă importanţă unei simple speculaţii.

Domnul Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, ne-a precizat: "Este o speculaţie care pleacă de la o situaţie reală - deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi Turcia. Dacă relaţiile dintre cele două ţări se deteriorează şi apar semne de întrebare referitoare la armele pe care America le păstrează în Turcia, atunci pot apărea întrebările: «Unde vor fi duse aceste arme? Ar putea fi România o variantă pentru găzduirea acestor arme nucleare?» Întrucât România este stat membru NATO şi un partener bun cu SUA, acestea sunt întrebări pertinente, însă afirmaţiile făcute nu aduc niciun argument care să le susţină veridicitatea. În plus, avem negări de la MAE şi de la Ministerul Apărării, care întăresc şi mai mult caracterul de speculaţie al ştirii respective. Suntem într-o zonă a speculaţiilor şi a falsurilor, iar aceste speculaţii au fost în presa noastră şi săptămâna trecută, dar nimeni nu le-a luat în seamă".

În opinia domniei sale, presupunând că s-ar pune problema aducerii unor arme nucleare americane în România, acest aspect nu ar avea de ce să îngrijoreze. Aducerea acestor arme la noi nu ar spori gradul de periculozitate pentru România, ci dimpotrivă, ar întări relaţiile noastre cu americanii, susţine domnul Fota.

Specialistul a adăugat: "Problema care ar trebui să se pună în cazul mutării respectivului armament este că aceste arme sunt luate din Turcia, ceea ce înseamnă că relaţiile SUA-Turcia se degradează, că America nu mai are încredere în turci".

La Deveselu nu există pistă de avion, aceasta fiind necesară pentru aducerea armelor nucleare ale americanilor din Turcia, a conchis Iulian Fota.

Ştirea care a circulat ieri în presa noastră afirma, citând una din cele două surse, că transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic şi politic. "Nu este simplu să muţi 20 de focoase", ar fi declarat sursa respectivă, sub rezerva anonimatului.

Cea de-a doua sursă ar fi spus că relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au deteriorat în aşa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme, ele fiind în curs de transfer la baza aeriană de la Deveselu.

Ministerul Afacerilor Externe a respins informaţiile potrivit cărora Statele Unite ale Americii ar fi început transferul acestor arme din Turcia în România, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul apărării Mihnea Motoc a negat respectivele informaţii. Oficialul a adăugat, citat de Mediafax, că este o pură speculaţie şi că nu există niciun fel de gândire şi niciun plan în această direcţie.

Potrivit unei relatări recente a Simson Center, circa 50 de arme nucleare tactice au fost staţionate din perioada Războiului Rece la baza aeriană de la Incirlik, situată la aproximativ 100 km de graniţa cu Siria.

În timpul puciului eşuat din Turcia, la Incirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau să aterizeze.

În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat şi acuzat de implicare în puci.

Deputatul Raeţchi: "Suntem în faţa unui scenariu de tip hollywoodian, dar care poate aduce prejudicii serioase securităţii naţionale a României"

Deputatul Ovidiu Raeţchi a solicitat întrunirea Comisiei de apărare, întrucât speculaţiile privind transferul armelor nucleare din Turcia în România pot afecta siguranţa naţională.

"Este necesară întrunirea rapidă a Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru a da un răspuns ferm în chestiunea presupusului transfer al armelor nucleare în România", a spus deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Ovidiu Raeţchi susţine că informaţia de ieri impune o replică fermă din partea ţării noastre, pe toate palierele: "Informaţiile au fost deja respinse «cu fermitate» de către Ministerul Afacerilor Externe, dar în contextul în care propagarea acestora în spaţiul public poate avea consecinţe grave se impune şi un răspuns al Parlamentului pe această temă".

Raeţchi a subliniat că presupusul transfer al armelor din Turcia în România nu este altceva decât un scenariu de tip hollywoodian, menţionând: "Informaţia prezentată este de natură a afecta siguranţa naţională a României pentru că aceasta poate fi speculată de actori externi în propriul lor avantaj şi în dezavantajul ţării noastre. Nu este intenţia mea aceea de a face presupuneri asupra resorturilor care au condus la apariţia acestei informaţii în spaţiul public, dar România trebuie să infirme ferm, inclusiv la nivelul Parlamentului, această dezinformare. Suntem în faţa unui scenariu de tip hollywoodian, dar care poate aduce prejudicii serioase securităţii naţionale a României".

Preşedintele Comisiei de apărare, deputatul PSD Ion Mocioalcă, a declarat că nu va da curs solicitării deputatului PNL, precizând că răspunsul dat de Ministerul Afacerilor Externe este clar: "Noi nu suntem organ de anchetă. Haideţi să aşteptăm vizita lui John Kerry la Ankara şi poziţia SUA sau măcar a ambasadei".

Fostul ministu de Externe Cristian Diaconescu a declarat că legislaţia internă interzice importul şi tranzitarea unei arme nucleare pe teritoriul naţional, România fiind şi membră a Tratatului privind Neproliferarea Armelor Nucleare.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Asa a fost numit Iliescu cu Romania lui.

    De acord, tara care gazduieste focoasele americani ii asigura protectie sporita.

    Germani si Uk trebuie sa fie de acord cu noua locatie restul statelor nu sunt intrebate serios, poate doar de forma. 

    fum fara foc nu exista,asa ca aceasta mutare se va face cat mai curand Romania va fi o mare putere nucleara ,fara ca populatia sa stie de asa ceva

    1. armme atomice in Romania inseamna sinuciderea natiunii.cine aproba aceasta este sau cretin sau criminal.

    ca si cum ne declara americanii ca aduc armele nucleare in Romania! Credeti ca ne cer noua voie? Suntem deja sub ocupatie SUA, cu armament, trupe, rachete...totul e demult pregatit sa aduca si nulcearele...Mcara v-au platit bine, mai aceia de ati dat tara pe mina americosilor?

    Are dreptate Fota, marele specialist! De ce sa ne ingrijoreze - suntem demult in cacao ...Baza de la Deveselu e a SUA nu a NATO, aremele sunt ale SUA nu ale NATO...Fota nu e ingrijorat - el si-a primit partea, sa iasa pe post cu asa ceva..asa-zisii treficanto de arme au luat 500 de euro de caciula sa ne faca imaginea tarii de caco...marele anonim Fota o fi fi luat jackpotu, i-r fi dat 1000

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb