O platformă de tranzacţionare de criptovalute din Japonia a anunţat, astăzi, că hackerii au sustras circa 3,5 miliarde de yeni (32 milioane de dolari) din conturile pe care le gestionează, relatează Kyodo şi dpa.
Compania Remixpoint, care administrează platforma BITPoint Japan, a precizat că au dispărut în cursul nopţii 2,5 miliarde de yeni din conturi ale clienţilor şi un miliard de yeni din depozite.
Compania a precizat că toate tranzacţiile şi serviciile au fost întrerupte după detectarea unei pătrunderi neautorizate în sistem, ieri seară, şi a cerut scuze clienţilor, asigurând că vor fi despăgubiţi.
BITPoint Japan tranzacţionează cinci monede virtuale - bitcoin, bitcoin cash, ethereum, litecoin şi ripple.
În ianuarie 2018, o altă platformă niponă, Coincheck exchange, a pierdut 58 miliarde de yeni după un atac al hackerilor.