FMI se aşteaptă ca majoritatea ţintelor din actualul program să fie atinse de ţara noastră, potrivit lui Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România.
Domnia sa a declarat: "Datele pe care le avem până acum sunt pozitive, dar bineînţeles trebuie să lăsăm ca experţii noştri să-şi facă treaba în următoarele 10 zile".
Jeffrey Franks a adăugat că o echipă mixtă de la FMI, comisia europeană şi Banca Mondială a început să lucreze la evaluarea noului acord stand-by de tip preventiv cu FMI.
Domnia sa a declarat: "Ca de obicei vom lua rezultatele macroeconomice, ne vom uita la performanţele fiscale şi ne vom uita la cele mai importante reforme structurale. În noul program avem un focus important pe companiile de stat, astfel că vor fi multe discuţii în această direcţie. Vom avea de asemenea discuţii cu BNR despre politica monetară, cadrul inflaţionist şi vom discuta despre performanţele sectorului financiar".
Jeffrey Franks a precizat că va susţine o conferinţă de presă la finalul misiunii unde va prezenta rezultatele evaluării.
O misiune a FMI va evalua în perioada 27 aprilie - 9 mai noul acord de tip preventiv cu România.