JOCURILE CU DOBÂNZILE NU MAI POT CONTINUA Când vor începe jocurile foamei?

Dobânda ROBOR la 3 luni a atins ieri un maxim al ultimilor trei ani şi jumătate, de 2,46%, după o creştere de 3,6 ori faţă de minimul istoric de 0,68%, înregistrat în 27 septembrie 2016 (vezi graficul din documentul ataşat).

În acelaşi interval, dobânzile ROBOR la 6 şi 12 luni au cres­cut de 2,8 şi de 2,5 ori, până la 2,57%, respectiv 2,68%.

Dar de ce cresc dobânzile? Există mai mulţi factori, cum ar fi atragerea lichidităţii de pe piaţa interbancară de către BNR sau creşterea accelerată a inflaţiei în ultimele luni, însă motivul principal este altul.

Pe scurt, dobânzile cresc deoarece au fost menţinute în mod artificial la minime istorice pentru prea mult timp, iar astfel a fost stimulată o "creştere" nesustenabilă, "alimentată" de consumul pe datorie atât la nivelul gospodăriilor populaţiei, dar mai ales la nivel guvernamental.

Un exemplu elocvent, care va fi studiat odată, în viitor, în cărţile de istorie economică, îl reprezintă Prima Casă.

Când s-a trecut la acordarea creditelor din acest program exclusiv în lei, în august 2013, media dobânzilor ROBOR la 3 luni era de 3,9%, pe fondul unei scăderi de la 4,49% în 1 august 2013, până la 3,78% în 30 august 2013, adică un declin lunar de 15,8%.

A urmat o scădere de aproape 85% până la minimul istoric de 0,68%, în condiţiile în care BNR a "beneficiat" de politica monetară iresponsabilă a Băncii Centrate Europene şi a redus dobânda de politică monetară până la minimul istoric de 1,75%.

Acest mediu de creditare ultrarelaxat a facilitat creşterea explozivă a creditului acordat gospodăriilor populaţiei în lei, al cărui sold a depăşit recent 41 de miliarde de lei, după o creştere cu 1.715,5% faţă de august 2013 (vezi graficul din ilustraţie).

Nicăieri în lume şi în nicio perioadă din istorie o astfel de creştere a unui indicator economic sau financiar nu a fost urmată de "şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", ci de o prăbuşire violentă.

Condiţiile monetare ultrarelaxate au creat un mediu propice pentru dis­torsionarea puternică a structurii economice naţionale, unde un rol de "vedetă" a primit şi sectorul construcţiilor.

Într-adevăr, creşterea economică a depăşit toate aşteptările, dar "baza" sa este mai mult decât fragilă, chiar dacă luăm în considerare şi performanţa notabilă a sectorului industrial, care s-a realizat pe fondul unui context european şi global favorabil.

Mai mult, politica monetară a BNR a "stimulat" şi aplicarea unei politici fiscale prociclice, indiferent că a fost vorba de guverne "tehnocrate" sau "ideologice", chiar dacă numai la nivel declarativ. Din acest motiv Banca Naţională a României nu îşi poate declina responsabilitatea pentru actuala stare de lucruri, deoarece a fost şi este "vinovată" de "favorizarea infractorului", în condiţiile în care nu ştie sau nu doreşte să utilizeze cea mai puternică "armă" din arsenalul său, dobânda de politică monetară.

Odată intrată pe calea "dezvoltării" cu ajutorul costurilor reduse de finanţare, o economie va ajunge inevitabil la capătul acestui drum, chiar dacă dobânzile ajung la un nivel minim la care stagnează, deoarece este nevoie de reducerea perpetuă a dobânzilor pentru a asigura funcţionarea unei astfel de economii "sănătoase".

Autorităţile noastre, atât cele monetare, cât şi cele fiscale, au preferat să ignore acest "scenariu", cu toate că semnalele privind noua tendinţă a dobânzilor de pe plan internaţional s-au manifestat cel puţin de la mijlocul anului trecut.

În acest context, scriam într-un articol din octombrie 2017 că "ROBOR începe să arate cum se va închide capcana dobânzilor artificiale" (BURSA, 02.10.2017), iar debitorilor "nu le-a mai rămas decât să-şi facă urgent teste de stres pentru creşterea dobânzilor şi să treacă la un program dur de economisire, pentru a-şi putea onora obligaţiile contractuale". Atunci recomandam ca punct de plecare în testele de stres o dobândă ROBOR la 3 luni de 5%.

Dar dacă este prea "optimist" acest scenariu? Conform datelor de la BNR, de la intrarea României în UE până la sfârşitul anului 2009, media dobânzii ROBOR la 3 luni a fost de 10,85%, iar de la începutul anului 2010 până în prezent media dobânzii ROBOR la 3 luni a fost de 3,45%.

Intervenţiile BNR pe piaţa interbancară din aprilie 2018, pentru compensarea lipsei de acţiune la ultima şedinţă de politică monetară, au creat probleme semnificative pe piaţa primară a obligaţiunilor guvernamentale, unde Ministerul de Finanţe a reuşit să împrumute doar 68% din suma programată de 3,82 miliarde de lei, în condiţiile în care două licitaţii de obligaţiuni guvernamentale au eşuat, din cele şapte anunţate, iar la patru licitaţii s-au împrumutat sume sub cele planificate.

Oare cum şi cât vor mai putea fi susţinute creşterile salariale din sectorul public în aceste condiţii, când există tot mai multe semnale privind deteriorarea condiţiilor din sectorul privat?

Marele jurnalist american Henry Louis Mencken spunea odată că "democraţia este teoria conform căreia oamenii obişnuiţi ştiu ceea ce doresc şi merită, cu vârf şi îndesat, ceea ce obţin". Mencken ştia, mai mult ca sigur, că bunăstarea nu se poate obţine prin vot, mai ales când neştiinţa, prostia şi ticăloşia sunt "distilate" în reprezentanţi ai poporului în urma unor aşa-numite alegeri democratice.

Poate că Banca Naţională ar dori să tempereze noua tendinţă, însă acum nu mai este posibil, pentru că dezechilibrele sunt prea mari şi nimeni nu ştie cum se vor propaga şocurile.

"Jocurile" cu dobânzile nu mai pot continua. Oare când vor începe jocurile foamei?