Joe Biden intenţionează să menţină forţele la Kabul şi după data de 31 august

G.U.
Internaţional / 19 august 2021

Joe Biden intenţionează să menţină forţele la Kabul şi după data de 31 august

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat că este gata să menţină forţele americane la Kabul şi după 31 august, dacă toţi cetăţenii americani care se află încă în ţară nu sunt evacuaţi până atunci, potrivit unui extras dintr-un interviu difuzat ieri de canalul ABC, relatează Agerpres.

"Vom stabili în acel moment cine este încă acolo", a spus preşedintele SUA. "Dacă mai sunt încă cetăţeni americani, vom rămâne să-i scoatem", a adăugat el, fără a preciza intenţiile americane cu privire la afganii care nu vor reuşi să ajungă la aeroportul din Kabul până la această dată.

Foarte criticat de la preluarea controlului de către talibani în Afganistan, Joe Biden a afirmat că va fi imposibil să retragă trupele americane fără o formă de ''haos'' în ţară.

Preşedintele american a recunoscut, de asemenea, că întâmpină ''mai multe dificultăţi'' în evacuarea afganilor decât a americanilor, în contextul în care Washingtonul îi acuză pe talibani că nu şi-au respectat promisiunea de a permite accesul liber către aeroportul Kabul tuturor celor care ar dori să fugă din ţară.

Ideea ''că într-un anumit mod a existat o cale de ieşire fără să apară haosul, nu văd cum este posibil acest lucru'', a insistat acesta.

În cadrul interviului, jurnalistul de la canalul american de televiziune George Stephanopoulos a menţionat imaginile cu sute de pasageri înghesuiţi într-un avion american C-17 şi pe cele ale ''afganilor care cad'' dintr-un avion, referindu-se la imagini difuzate luni şi în care apar cadavre. Joe Biden a declarat: ''Aceasta a fost cu patru, cinci zile în urmă!''.

''La ce v-aţi gândit când aţi văzut aceste imagini?'', a întrebat jurnalistul. ''Ceea ce am crezut este că 'trebuie să preluăm controlul. Trebuie să ne mişcăm mai rapid. Trebuie să avansăm într-un mod care ne permite să preluăm controlul asupra acestui aeroport'. Şi am făcut-o'', a răspuns Joe Biden.

În acelaşi interviu, el respinge cuvântul ''eşec'' pentru a califica operaţiunile de retragere a trupelor americane. ''Nu cred că este vorba de un eşec ...'', a apreciat preşedintele american.

''Cu alte cuvinte, când aveţi guvernul afgan, un lider al acestui guvern, care urcă în avion şi decolează şi pleacă în altă ţară, când vedeţi prăbuşirea semnificativă a trupelor afgane pe care le-am antrenat, 300.000 dintre militari care îşi abandonează echipamentul şi pleacă, aceasta a fost, ştiţi ... Aceasta s-a întâmplat. Pur şi simplu asta s-a întâmplat'', a subliniat preşedintele american.

Deci, acest factor ''haos'' era luat deja în considerare în decizia dumneavoastră de a retrage trupele, a întreabat jurnalistul.''Da'', a răspuns Joe Biden.

Operaţiunea de evacuare a mii de civili americani şi afgani, care au luat cu asalt aeroportul din Kabul în încercarea de a fugi din ţară după revenirea la putere a talibanilor, depinde în totalitate de bunăvoinţa insurgenţilor, notează AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acest văcar penibil încearcă în mod patetic să mai salveze ceva din imaginea șifonată după retragerea cu coada intre picioare din Afganistan. America a gafat penibil, estimând absolut greșit perioada in care talibanii vor prelua puterea în Afganistan, cu consecinte dezastruoase. Evacuarea ambasadei cu elicopterul ca în Rambo / Vietnam este o pată serioasa pe emblema Americii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb