Johan Meyer, Franklin Templeton: "Decizia acţionarilor nu ne împiedică să pregătim tranzacţii legate de companiile din portofoliul FP"

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 14 februarie

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti

"Atunci când va exista suficientă claritate, tranzacţiile vor fi supuse aprobării acţionarilor Fondului", spune Meyer

Pentru acest an, Fondul Proprietatea şi-a bugetat cheltuieli cu listarea Salrom

Decizia adoptată ieri în adunarea generală a acţionarilor Fondului Proprietatea (FP), prin care a fost respinsă propunerea vânzării tuturor sau a unor părţi din participaţiile FP în companiile din portofoliu, nu împedică Franklin Templeton să pregătească tranzacţii legate de deţinerile fondului, a transmis Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Meyer a spus: "Decizia AGEA de ieri cu privire la punctul al treilea nu împiedică Managerul de Fond al Fondului Proprietatea să pregătească şi să propună acţionarilor tranzacţii viitoare legate de companiile din portofoliul Fondului. Acestea includ tranzacţii potenţiale privind participaţiile Fondului în Aeroporturile Bucureşti, Portul Constanţa şi Salrom. Atunci când va exista suficientă claritate în pregătirea unor astfel de tranzacţii, tranzacţia va fi supusă aprobării acţionarilor Fondului în timp util. Franklin Templeton, în calitate de manager al Fondului Proprietatea, are o experienţă îndelungată de a genera valoare acţionarilor săi şi vom continua să evaluăm toate tranzacţiile potenţiale în conformitate cu obiectivul nostru".

În Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru acest an, sunt incluse costuri estimate la 8,2 milioane lei aferente listării Salrom, ce cuprind diferite comisioane, onorarii, cheltuieli de marketing, etc. "Cu excepţia listării Societăţii Naţionale a Sării, nu este avută în vedere sau preconizată nicio tranzacţie specifică la data prezentului document", se menţionează în BVC.

Ieri, acţionarii FP au aprobat tranzacţia de vânzare a participaţiei FP în Enegie Romania, precum şi un program de răscumpărare a cel mult un miliard de acţiuni proprii.

În schimb, propunerea vânzării tuturor sau a unor părţi din participaţiile FP în companiile Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Salrom şi Alro, în anumite condiţii, a fost respinsă de acţionarii fondului.

Conform unor surse din piaţă, săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor s-a întâlnit cu reprezentanţi ai fondurilor de pensii pentru a-i convinge să voteze împotriva punctelor de pe ordinea de zi a adunării propuse de administratorul FP, Franklin Templeton.

Ministerul Finanţelor deţine 10,42% din drepturile de vot ale FP, conform raportărilor de la BVB, în vreme ce la finele lunii decembrie a anului trecut, deţinerile fondurilor de pensii Pilon II echivalau cu 28,5% din drepturile de vot exercitabile ale Fondului.

În 26 martie, acţionarilor Fondului li se va supune la vot aprobarea Contractului de Administrare cu Franklin Templeton, pentru încă un an, respectiv pentru perioada 1 aprilie 2024 - 31 martie 2025.

Sub manadatul Franklin Templeton şi cu susţinerea Ministerului Energiei, Fondul Proprietatea a realizat listarea Hidroelectrica, în urma celei mai mari oferte publice din istoria Bursei de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Ha ha... ramine escrocheria de ARIR fara inca un sponsor ))

    1. Bună ziua! Te rog fii mai explicit. Mulțumesc!

      zi clar sa stim nu mai arunca fumigene, daca tot esti anonim baga mare tata

      Pai uitati-va si voi la ce face ARIR, cum evalueaza companiile pentru VEKTOR, cui da premiile si de ce, langa cine se afiseaza si de ce. Nu e mare scofala, doar trebuie sa fiti atenti si totul devine evident. De fapt, ar fi culmea ca tocmai ARIRul sa lipseasca din tabloul plin de pungasi ai BVB.

      Ma doare la basca de ratingurile si premiile firmelor de PR.

      Alea nu sint pentru investitori, ci pentru ego-urile gonflate ale top managerilor si consiliilor de administratie. 

    D-le Meyer ați avut o creștere anualizata de 20% ! Mulți au avut de câștigat! Eu personal vă mulțumesc! Mandatul d-voastra a fost clar: să vindeți participațiile și să dați banii acționarilor! Ce e greu de înțeles?

    Cine vrea să fie investitor pe termen lung să cumpere Sifuri și să le lase moștenire nepoților direct! 

    Eu zic sa aveti grija. Ca se gaseste imediat unul pe la Ministerul Finantelor sa va acuze ca nu respectati vointa actionarilor si le cheltuiti banii degeaba...

    1. Sa vorbeasca cat vrea... poate sa ne ofere dovezi ca Franklin Templeton a luptat pentru modernizarea companiilor din portofoliu? Doar au muls dividende... va bucurati ca ati primit dividende? Pai statul se va imprumuta sa dezvolte companiile acum - daca avea interes, poate luptau de acu 5 ani sa dezvolte salrom, aeroporturi... bucurativa de dividend si rascumparari, oricum o sa achitam toti restul in taxe mai mari.... delirul se opreste o data si o data. Afara cu escrocii de Franklin Templeton! Daca ar fi avut o dovada a bunilor intentii, deja era publica. Hai sariti carcotasilor acum si aparatii - tot voi o sa achitati taxe mai mari ca sa acoperim imprumuturile care se vor lua pentru "modernizare" ha ha...

      În primul rând, ai mari probleme cu cratimele, cu gramatica limbii române în general. Ok, nu-i vina ta... În al doilea rând, că acționar minoritar, nu prea "modernizezi" nimic... Și da, au răsplătit acționarii. Inclusiv statul român! Pentru că americanii au cultura acționarului, cultură care încă lipsește românilor ca tine și ca alde bolos, care a parvenit doar prin sportul national numit "diplomiada"!

      "Cultura actionariatului"? Ce-au facut altceva decat sa mulga compania? Sa dai dividend e cultura? Poate lupti pentru crestereq companiei mai bine? Daca doream doar dividend imi luam fidelis... altceva decat gramatica mai stii? Lol. Afara cu FP.

      Dar actionarul majoritar o fi vrut si el "cresterea companiei" sau poate si-a dorit, isi doreste si isi va dori in continuare doar lipsa de transparenta pentru acoperirea contractelor cu dedicatie si cu paraindarat asigurat pricum si posturi caldute in structura de conducere a companiei pentru neamuri si clientela politica.

      Asa ca ia cu fidelis, daca tot nu pricepi nimik.

       

      Scrisesem "cultura acționarului"... Da, să dai dividend, asta înseamnă! Că-ți pasă de acționari! La fidelis nu iei dividende, iei dobândă. Nu-i totuna! Da, mai știu altceva decât gramatica. Se numește logică. Dar aia presupune să fi peste medie...

      Răspuns pentru 3.2

      Scopul unui fond de investiții este de a produce bani pentru acționari, nu de a dezvolta o afacere.

      Voi sustineti FP doar ca oamenii sa nu lichideze din actiuni timpuriu, ca dupa sa iesiti voi primii... tzeparilor!

      Administratorul (Franklin Templeton) si Fondul Proprietatea sint entitati diferite.

      Fondul va ramine pe piata, la fel ca SIF-urile. Franklin (Johan Meyer) poate fi dat afara, spre deosebire de Bogdan Dragoi. Care e intangibil. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb