Noul director al băncii elveţiene "Credit Suisse Group" AG, Tidjane Thiam, care îşi va prelua funcţia de conducere în această vară, este aşteptat să se concentreze pe operaţiunile de private banking din Asia, în timp ce va tăia în mod agresiv posturi la divizia de investiţii, potrivit "JPMorgan Chase & Co".
Analiştii "JPMorgan" spun că viitorul director urmăreşte să repete, în cadrul băncii elveţiene, succesul avut în regiune de compania de asigurări pe care încă o conduce: "Prudential" Plc.
Banca americană estimează că Thiam ar putea decide tăierea a 3.000 de posturi la divizia de investment banking din cadrul "Credit Suisse", respectiv 15% din personalul de la nivel global. Totodată, conform aşteptărilor "JPMorgan", banca va înstrăina active de 150 de miliarde de franci elveţieni (149 miliarde dolari).
Thiam va prelua conducerea "Credit Suisse" după plecarea lui Brady Dougan, în luna iunie.
Anul trecut, Asia Pacific a generat 63% din totalul averilor nete atrase de "Credit Suisse", ducând suma activelor celor bogaţi aflate în administrarea băncii, în regiune, la 143,5 miliarde de franci. Astfel, Asia este un motor principal de creştere pentru banca elveţiană.