Jurisprudenţa noastră a devenit cvasi-unanim ostilă consumatorilor

Reprimarea clauzelor abuzive din contractele comerciale este un joc de noroc în România, situat între bunele intenţii şi ipocrizia scenariştilor europeni ai legislaţiei în domeniu.

Legiuitorul român şi, mai ales, instanţele noastre naţionale, trebuie să îşi regândească total politica legislativă şi practica în domeniul clauzelor abuzive şi, în genere, în întregul domeniu al protecţiei consumatorilor.

Într-o recentă Comunicare a Comisiei Economice, această problemă s-a ridicat cu acuitate. Respectiva comunicare nu este dedicată exclusiv României, ci este general adresată statelor membre, autorităţilor lor interne şi resortisanţilor UE. Documentul conţine o analiză exegetică (dar nu exhaustivă) a jurisprudenţei CJUE emisă în interpretarea obligatorie a Directivei clauzelor abuzive 93/13/CEE, precum şi un set comprehensiv de orientări practice adresate destinatarilor acestei jurisprudenţe.

Comunicarea CE din iulie 2019 porneşte de la deranjanta constatare (pe care CE a mai făcut-o odată, cu ocazia adoptării Directivei 2014/17/CEE privind creditele imobiliare) că legislaţia protecţiei consumatorilor este ignorată (uneori, intenţionat) de autorităţile statelor membre, sub presiunea unor preocupări "prioritare", cum ar fi protecţia creditorilor financiari şi a planurilor lor de profit contra consumatorilor sau cutumele judiciare locale, contrare Dreptului UE, ori comoditatea şi lipsa de curaj a legiuitorilor interni. Este adevărat, însă, că dreptul nostru intern şi jurisprudenţa noastră naţională ocupă un neonorant loc fruntaş în clasamentul ostilităţii faţă de cetăţeanul de rând şi al boieriei asigurate ghildelor financiar-bancare. Sunt un martor al acestui neo-feudalism de tip românesc şi vă vorbesc din experienţa de peste 10 ani de luptă contra cutumelor şi a autorităţilor care îl fac să prospere.

Statele membre ale UE sunt obligate să aplice Directiva clauzelor abuzive 93/17/CEE (denumită, în continuare, DCA), aşa cum aceasta este interpretată de CJUE, fie prin înlăturarea de la aplicare a dreptului intern care îi este contrar, fie prin modificarea imediată a legislaţiei şi a jurisprudenţei contrare. Înlăturarea de la aplicare a dreptului intern, pentru contrarietate cu dreptul şi jurisprudenţa UE, este o obligaţie directă a instanţelor şi a autorităţilor administrative naţionale, în cazuri concrete. Deşi obligaţia generică de modificare imediată a legislaţiei şi a jurisprudenţei incumba legiuitorului şi, respectiv, instanţelor de la vârful sistemului judiciar (ICCJ şi chiar CCR), neavând incidenţă în cazurile concrete, totuşi, şi în acest caz prioritatea dreptului şi jurisprudenţei UE trebuie asigurată de îndată, sub sancţiunea procedurii de infringement.

Multe state membre ale UE au ignorat aceste comandamente sau au nuanţat modul în care le pune în practică.

România este, din nefericire, un fel de campioană pe invers a acestei atitudini de ignorare a legislaţiei protecţiei consumatorilor sau de "negociere" a nuanţelor. Practic, la noi, s-a ajuns la cimentarea unei jurisprudenţe de protecţie şi la consolidarea unei legislaţii de ocrotire a creditorilor financiari contra consumatorilor.

După anul 2015 (anul "seminariilor de la Sinaia", pour les connaisseurs), jurisprudenţa noastră a devenit cvasi-unanim defavorabilă, ba chiar ostilă consumatorilor.

Este suficient să exemplific cu situaţia litigiilor referitoare la îngheţarea cursului leului faţă de francul elventian şi cu situaţia litigiilor referitoare la darea în plată.

Concret, deşi speţa Andriciuc a determinat soluţii favorabile consumatorilor în toate ţările membre UE care au o astfel de problematică, tribunalul şi curtea de apel din Oradea, unde s-a iniţiat procesul, au dat câştig de cauză băncii, şi nu consumatorilor (Andriciuc şi alţii). În prezent, speţa este pe rolul ICCJ, având termen în 20 septembrie, dar neavând prea multe şanse de a se judeca curând, întrucât se aşteaptă, inutil, încă un răspuns lamuritator de la CJUE (la al şaselea, începând cu speţa Kasler).

În litigiile privind darea în plată a imobilelor ipotecate, după ce Curtea Constituţională a României a introdus în lege, că un adevărat participant la actul de legiferare, "condiţia" impreviziunii, instanţele de drept comun au transformat legea dării în plată într-un fel de afront direct la adresa well-being-ului şi a mindfulness-ului judecătorilor, făcând-o aproape cvasi-inutilizabilă. Spre exemplu, în afară de obligarea consumatorului la a face proba impreviziunii, ceea ce este ilegal şi contrar Dreptului UE, instanţele noastre vajnice şi independente au impus suplimentar condiţii de-a dreptul absurde, cum ar fi decesul intempestiv al debitorului sau declaraţia de război din partea unor state fără trecut duşmănos la adresa României ... Mai mult chiar, ca să facă din legea DIP o "lex simulată", adică ceva nu merită băgat în seama într-un proces de asigurare a profitului băncilor şi al colectorilor de creanţe, judecătorii au scris, alături de avocaţii băncilor, tomuri întregi de "lucrări de specialitate" dedicate înfierării legii DIP şi diabolizării autorilor acesteia.

Legislaţia încercată în Parlament, în intenţia de a uşura cumva povara celor peste 1,2 milioane de consumatori supra-îndatoraţi sau faliţi, a fost fie emasculată, fie combătută sau chiar diabolizată, cu toate mijloacele de lobby, de persuasiune mediatică şi de disuasiune instituţională (au fost reprezentanţi ai autorităţilor care au ameninţat iniţiatorii unor astfel de proiecte de lege cu plângeri penale la DNA...).

Aşa a fost cazul cu Legea DIP, care a suportat, progresiv, o serie de condiţii suplimentare de admisibilitate, de natură a o face profund discriminatorie şi cvasi-imposibil de aplicat în practică. De exemplu, condiţia pragului maxim de 250 de mii de euro a împărţit consumatorii în "bogaţi" şi săraci, deşi o datorie mai mare de 250 de mii de euro nu înseamnă o avere mai mare, ci o supra-îndatorare mai probabilă. Iar înlăturarea de sub beneficiul legii a creditelor de tip "Prima casă" a făcut legea inaplicabilă celor care au mai multă nevoie de această. Despre "condiţia" impreviziunii, impusă de CCR (care a acţionat că un fel de a treia cameră a Parlamentului, cu putere decizorie) am vorbit mai sus deja.

Contribuţia Comisiei Europene la această campanie negativă, anti-consumatori şi îndreptată împotriva principiilor dreptului UE, a fost decisivă (mai ales că s-a conjugat cu acţiuni pro-bănci şi anti-consumatori din partea FMI, BM şi BCE, ca să nu mai vorbim de ambasade şi "onegheuri", ca Salvaţi copii sau România curată). Aceasta este o tuşa groasă de ipocrizie a politicilor publice a birocraţiei europene. În timp ce Comisia Europeană se opunea oricărei iniţiative de uşurare prin lege a poverii consumatorilor români, pe motive de "risc sistemic" şi "hazard moral", copiind "argumentele" BNR şi ale lobby-ului bancar român, aceeaşi Comisie Europeană lucra la Comunicarea publică de care vorbim, un document emis recent (iulie 2019) şi care concorda cu absolut toate motivaţiile proceselor consumatori versus bănci şi cu absolut toate iniţiativele noastre legislative, adăugând şi alte motive şi exemplificări peremptorii. Este adevărat că o comunicare a CE este un document de politică publică fără caracter normativ, în timp ce scrisorile ultimative către Parlament, Guvern şi Preşedinţie au, oficial sau neoficial, caracter imperativ. Evident, soluţiile juridice expuse sau sugerate în Comunicarea CE nu au efecte juridice obligatorii, dar prin trimiterile pe care le face la jurisprudenţa obligatorie a CJUE, acest document este imposibil de ignorat de instanţele din România şi de celelalte autorităţi în domeniul protecţiei consumatorilor şi a concurenţei. Este bine de reţinut că mai mult de un sfert dintre speţele CJUE pe care se bazează Comunicarea sunt cauze demarate în România: Andriciuc, Matei, Tarcău, Costea etc.

Aşadar, pentru că este obligatoriu conform jurisprudenţei UE, Legea dării în plată, atât de prav pervertită de CCR şi de instanţele de drept comun, trebuie modificată, în sensul proiectului de lege care este în dezbaterea Parlamentului. Legea contra dobânzilor cămătăreşti, legea privind reglementarea retractului litigios, legea privind interdicţia caracterului de titlu executoriu al contractelor comercianţilor cu consumatorii, legea conversiei creditelor în valută la cursul instoric şi legea consolidării puterii circulatorii a leului că moneda naţională trebuie adoptate de urgenţă de Parlament şi promulgate imediat (imediat înseamnă imediat) de Preşedintele României, care va fi fost el după alegerile din noiembrie.

Jurisprudenţa "unitară", ostilă consumatorilor şi contrară dreptului UE, trebuie abandonată urgent, în favoarea unei analize pornite de la premise legislaţiei protecţiei consumatorilor - inegalitatea de putere economică, de poziţie juridică, de expertiză tehnică şi de rezerve de timp care caracterizează contractele comercianţilor cu consumatorii. Un rol esenţial în această privinţă îl au Avocatul Poporului, Procurorul general şi ICCJ, care ar trebui să iniţieze şi, respectiv, să soluţioneze recursuri în interesul legii de punere de acord a jurisprudenţei interne cu dreptul UE.

Aplicarea prioritară a dreptului UE, modificarea legislaţiei şi schimbarea practicii judecătoreşti ridică, desigur, chestiuni de limitare a suveranităţii Statului român. Dar acesta este un efect (mai mult sau mai puţin negativ) al apartenenţei României la UE, deloc chestionat atunci când "trebuie" protejate băncile şi marile corporaţii contra consumatorilor de rând şi a concurenţilor mai firavi şi când trebuie respectate canoanele religioase ale legislaţiei ajutorului de stat, întotdeauna favorabile corporaţiilor globale şi defavorabile comercianţilor locali. A refuza acelaşi tratament doar pentru că trebuie protejaţi consumatorii contra abuzului de putere economică a corporaţiilor ar fi, pur şi simplu, fariseism, atât în sens de orbire (protecţia consumatorilor înseamnă şi auto-protecţia comercianţilor contra stării de supra-îndatorare şi faliment), cât şi în sens de prefăcătorie (dublu standard). Iar acest fariseism ar conduce implacabil la pierderea încrederii în UE şi în sistemul de drept promovat de birocraţia şi propaganda aferente. În plus, acest dublu standard ar submina ideea de armonizare a dreptului UE în folosul cetăţenilor şi ideea de spaţiu juridic comun, în care omul de rând poate să se simtă în siguranţă.

În următoarele 20 de zile, pe parcursul câtorva episoade, va voi exmplifica unele soluţii şi sugestii ale CE în domeniul bunei interpretări şi aplicări a directivei clauzelor abuzive.

Cu titlu de teaser, mâine vă voi arată de ce, privind retrospectiv, cererile de îngheţare a efectelor contractelor bancare, formulate în toamna lui 2010, erau corecte şi chiar benefice băncilor, şi de ce dispoziţia din Legea DIP care prevede îngheţarea ratelor de credit începând din data notificării de dare în plata era necesară şi rezonabilă. Niciunul dintre aceste două demersuri ale noastre nu a fost o simplă intuiţie, ci rezultatul înţelegerii corecte a dreptului UE şi a efectelor sale directe în dreptul intern al statelor membre, inclusiv România. Atât doar că, probabil, aceste idei au fost emise mai înainte de timpul lor, iar instanţele şi autorităţile vremii s-au temut de noutatea ideilor expuse în susţinerea ziselor demersuri.

• probabil că mulţi dintre voi se vor întreba dacă avem realmente o astfel de problemă; în tumultul ştirilor la minut, scrise cu maxim 150 de cuvinte, şi sub teroarea răsturnărilor de situaţie, de la oră la oră, în legătură catastrofele şi tragediile curente (întreţinute de falimentarul şi ostilul sistem al autorităţilor de ordine publică, de protecţie contra situaţiilor de urgenţă şi de justiţie de proximitate) probabil că asta ar fi reacţia voastră "firească"; dar nu e nimic natural la această reacţie programată, căci sunteţi dresaţi să vă concentraţi atenţia pe "priorităţile" momentului, în detrimentul problemelor de fond, iar consimţământul pentru achiziţia unor idei care nu vă aparţin vă este fabricat; ce-aţi zice, totuşi, dacă aţi şti că în România sunt cca 5,6 milioane de persoane active, din care mai mult de 1,2 milioane sunt supra-îndatorate sau falite, de-a dreptul, iar clasa politică, "onegheurile" militante şi activiste, mass-media şi influencerii aleg să ignore această problemă care acţionează ca o oală de fierbere sub presiune?

*comunicarea este disponibilă aici, în limba românăhttps://ec.europa.eu/info/sites/info/files/uctd_guidance_2019_ro.pdf?fbclid=IwAR1CJmdi543QnOgswW3HTpIQmBe0ZWr--_91ah5_3X9LLF3wtIcxyatgQ1Q