Jurnal de front

Ne aflăm în plin război şi acest lucru este tot mai vizibil cu fiecare zi care trece. Nu este o exagerare, numărul morţilor din primele 4 zile ale acestui an şi numărul conflictelor ne îndreptăţesc să spunem acest lucru. O cercetare atentă a istoriei ne arată că au existat bătălii în urmă cu 4-500 de ani în urmă, unele chiar celebre, care au făcut mai puţine victime. Aparent, se poate spune că nu este clar cine cu cine se luptă. Cercetând informările din teren se poate vorbi de o luptă pe două fronturi: om - maşină şi om - bun simţ. E straniu că ambele bătălii sunt iniţiate de oameni cu toate că este evident că războiul este dinainte pierdut.

Ca în orice conflict care se res-pectă există şi mici perioade de încetare a focului. De la Crăciun până la Revelion, cu excepţia câtorva accidente izolate, oamenii au decis să revină puţin la normalitate, fiind ademeniţi de cântecele tăcute ale bucatelor aşezate în cantităţi mai mari decât de obicei pe mese. Moartea vechiului an a dus automat la anularea armistiţiului, sarabanda nebuniei fiind repornită cu o mai mare intensitate. Pe şoselele patriei au vărsat sânge nu mai puţin de 50 de oameni pe 1 şi 2 ianuarie, 14 dintre ei pierzând definitiv bătălia cu viaţa. Cauzele, viteza excesivă, alcoolul, teribilismul, sunt deja arhicunoscute, dar aceas-tă cunoaştere se pare că nu foloseşte foar-te tare. Pe celălalt front, lucrurile par să fie scăpate complet de sub control. În orice război convenţional există şi anumite reguli care sunt repectate de părţile implicate. Aici singura regulă este că nu se res-pectă nicio regulă. Copii omorâţi cu sânge rece, în unele cazuri chiar de propriii părinţi, copii violaţi, oameni împuşcaţi pe la spate sau nevinovaţi executaţi doar de dragul distracţiei. Imaginea de ansamblu este una de coşmar: clanuri care se confruntă în stradă şi care îşi permit să persifleze poliţişti chiar la aceştia acasă, tineri decerebraţi care sunt dispuşi să se omoare între ei doar pentru că iubirile le sunt bântuite de mici gelozii meschine, sau adolescenţi care pun mâna pe arma tăticului şi încep să execute foc de voie în maşini şi în geamurile vecinilor.

Ca adevărate oglinzi ale societăţii, chiar dacă uneori imaginea pe care o reflectă este distorsionată, televiziunile de ştiri au avut în aceas-tă săptămână un adevărat maraton al ştirilor îmbibate în sânge. Dacă până acum talk-show-urile cu politicieni, în care uneori se minte fără ruşine, erau considerate extrem de toxice, după acest început de an pot fi privite ca o adevărată gură de aer proaspăt, o revenire la anormalitatea normală cu care s-a obişnuit consumatorul de televiziune. Aceas-ta este soluţia pentru realitatea televizată. Pentru realitatea din teren lucrurile sunt mai greu de rezolvat, asta în cazul în care există voinţă pentru acest lucru. Cum vremea pluguşorului a trecut, nu mai e cazul să spunem că "semne bune anul are", ne place să ne minţim singuri, dar nici chiar aşa.