Kansas organizează un referendum pe tema retragerii garantării dreptului la avort

V.G.
Internaţional / 1 august 2022

Kansas organizează un referendum pe tema retragerii garantării dreptului la avort

Locuitorii din Kansas sunt chemaţi mâine la urne să hotărască dacă este necesară modificarea Constituţiei acestui stat tradiţional conservator, în vederea retragerii garantării dreptului la avort, relatează News.ro.

Locuitorii care sunt în favoarea acestei modificări - tabăra "da" - susţin că aceasta le-ar permite legiuitorilor să reglementeze întreruperea voită a sarcinii fără amestecul justiţiei.

Interzicerea avortului nu este obiectivul oficial al campaniei "Value Them Both", însă, în tabăra opusă, activiştii consideră amendarea Constituţiei drept o tentativă abia voalată de deschdere a căii unei interziceri clare de către Parlamentul local, dominat de către republicani, care ar urma astfel exemplul altor cel puţin opt state, după hotărârea Curţii Supreme a Statelor Unite din iunie.

Tabăra "nu" observă neliniştită cum statele vecine Missouri şi Oklahoma au impus restricţii aproape totale avortului. Missouri nu admite excepţii în caz de viol şi incest.

În Kansas, un ales conservator local a prezentat anul acesta un proiect de lege care interzice avortul fără excepţii - inclusiv în caz de viol, incest sau salvarea vieţii mamei.

În prezent, avortul este ilegal în Kansas până în a 22-a săptămână a sarcinii, iar în cazul unei minore este necesară autorizaţia părinţilor.

"Până la urmă, amendamentul retrage acest drept la autonomie personală de care se bucură toate locuitoarele Kansasului", declară o purtătoare de cuvânt a campaniei "nu", Ashley All, de la "Kansans for Constitutional Freedom" (KCF).

"Iar ca noi să fim în măsură să luăm decizii cu privire la corpul nostru, familiile noastre, viitorul nostru fără amestecul Guvernului este un drept", subliniază ea.

Referendumul constituţional - care coincide cu alegerile primare în Kansas - este prima ocazie ca alegătorii americani să-şi exprime punctul de vedere asupra avortului după ce Curtea Supremă şi-a anulat hotărârea istorică din 1973, Roe v. Wade.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb