Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a transmis felicitări lui Klaus Iohannis "pentru rezultatul extrem de convingător" la alegerile prezidenţiale. "Urmează cinci ani grei, dar sunt convins că vor urma şi schimbările necesare, deoarece preşedintele Iohannis nu va fi presat de câştigarea unui nou mandat, aşadar poate va acţiona mult mai hotărât şi se va orienta spre viitor", a afirmat Kelemen, potrivit News.ro.
"Aşa cum era de aşteptat, preşedintele în funcţie a câştigat detaşat turul doi al alegerilor prezidenţiale. Îl felicit pe domnul Klaus Iohannis pentru rezultatul extrem de convingător. Urmează cinci ani grei, dar sunt convins că vor urma şi schimbările necesare, deoarece preşedintele Iohannis nu va fi presat de câştigarea unui nou mandat, aşadar poate va acţiona mult mai hotărât şi se va orienta spre viitor", afirmă Kelemen Hunor.
El spune că, în următorul an aşteaptă de la preşedintele Iohannis "o acţiune fermă în ceea ce priveşte educaţia, infrastructura şi problemele mari ale societăţii".
"(...) aşteptăm o schimbare de atitudine faţă de fiecare cetăţean şi faţă de comunitatea maghiară şi sunt convins că se vor găsi soluţiile prin care România va deveni o ţară mai bună şi mai faină", mai spune Kelemen, conform sursei citate.