KLAUS IOHANNIS: "În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor"

S.B.
Politică / 3 noiembrie 2020

"În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat azi că în momentul acesta autorităţile nu iau în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu cred că se impune amânarea alegerilor, argumentând că astăzi au loc alegeri în SUA, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, informează news.ro.

"În momentul acesta nu luăm în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu cred că se impune amânarea alegerilor. Chiar astăzi au loc alegeri în SUA, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, din păcate, decât am avut situaţia din România. Nu putem să ne legăm de un anumit număr, ci trebuie să vedem soluţia în întreg", a precizat preşedintele întrebat în legătură cu oportunitatea organizării alegerilor parlamentare în condiţiile creşterii numărului de cazuri de COVID-19.

În ceea ce priveşte votarea propriu-zisă, preşedintele Iohannis a declarat că nu sunt complicaţii.

"Noi am exersat aceste lucruri cu ocazia alegerilor locale. Iar în ce priveşte campania electorală, nu va putea să aibă forma unor campanii ca în alţi ani. E evident că acolo unde incidenţa e mare, campania se va desfăşura în media şi online, dar din fericire aceste medii clasice şi noi sunt la dispoziţia românilor şi politicienii vor putea să îşi facă campania", a precizat Iohannis, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. 6 decembrie e foarte ok... ignorati PSD-ul .. incearca sa monetizeze politic un varf de infectari in perioada Dec -Martie ca sa scoata voturi din ideea ca PNL a scapat pandemia din mana...niste jeguri imorale ! ...pui de comunisti ... ce asteptari sa ai de la ei ? ...

    mergeti pana la capat pe 6 decembrie!  

    1. democratie ! ... si Lege! in pofida unui virus!

      Vai mama ta....

      incercam sa legam doua bete impreuna ? :) ... eventual un argument rational? ... poate o mica inferenta? :) ....

      Jeguri,comunisti descrierea ideala pentru voi si nu vrea sa monitizeze politic, asta este realitatea din Romania,aici am ajuns cu penele,dupa 6 dec.la cotet dumnezeu cu mila

      E ok, cat timp stii sa joci cifrele. Cand ai 90% din testele pozitive false, se numeste ca ai "cu ce". Trebuie sa urmezi pasii:

      1. Aduci teste proste si ieftine, care dau rate mari de false positive-uri.  

      2. Te duci cu testele false la ATI, scoti 20% din cei internati cu cancere si alte grozavii (vezi statistica INS) ca fiind infectati cu covid, aia mor in 3 zile, si ai si morti (de Covid, evident). Ca oricum nu le face nimeni autopsie, e interzis de protocolul vestitorilor Covidului, Arafat & restul (doar nu vrei sa iasa adevarul la iveala).

      3. Creezi o curba de credibilitate, ca sa stii exact cate teste trebuie sa aduci si urmaresti cresterea cumparand teste cat mai multe, cat mai proaste, si facute in zone epidemiologice, la aceleasi persoane, over and over again. Avem 36 mii de teste facute azi, cu 8000+ de infectati. Pai, daca asta e raportul, inseamna ca suntem 5 milioane de infectati in Romania. Ba nene, chiar suntem atit de tampiti??? 

    E clar că fasciștii lu Iohannis vor să câștige cu orice preț, chiar cu prețul fraudării alegerilor, miza neo-marxismului fiind imensă.

    Așa că îi doare undeva că se infectează lumea... După ei, potopul, lumea va fi închisă în case, și cârpa FIAREI că fi cusuta de gura ca să nu mai avem o problema cu purtatul acestea pe mufă - simbolul fascismului mondial al FIAREI biblice oribile. 

    1. le incurci amice.... USR-PLUS sustine in Ro pozitia neo-marxista de origine europeana (Bruxelles) , nu PNL

    Nea' Plavane, eu zic sa reformulezi celebra ta vorba referitoare la Colectiv, astfel: "A fost nevoie sa moara oameni pt ca Guvernul de PNLepre sa-si tina alegerile!"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb