KLAUS IOHANNIS, MESAJ DE ZIUA EUROPEI: "Ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori"

S.B.
Politică / 9 mai 2022

"Ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori"

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, cu ocazia Zilei Europei, că ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următor iar Europa trebuie să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă şi astfel mai bine pregătită, informează news.ro.

Şeful statului mai spune că criza actuală a relevat şi necesitatea întăririi securităţii energetice a Uniunii Europene, iar valorificarea resurselor din Marea Neagră, investiţiile în noile tehnologii în domeniul energiei nucleare şi în producerea de energie regenerabilă, precum şi demersurile de consolidare a conectivităţii energetice vor permite României să contribuie activ la eforturile europene în materie, asumând un rol de pol regional de securitate energetică.

"Ziua Europei ne găseşte anul acesta într-un context complet redefinit. După provocarea majoră a pandemiei de COVID-19, trăim în aceste zile realitatea războiului la graniţele Uniunii Europene, care a generat cea mai mare criză umanitară din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Trăim vremuri fără precedent în existenţa Uniunii, când este pusă la încercare însăşi capacitatea noastră de a ne apăra valorile fundamentale, centrate în jurul conceptului pe care s-a clădit construcţia europeană: pacea", spune preşedintele în mesaj.

Potrivit şefului statului, "menţinerea păcii a reprezentat constanta Europei ultimelor decenii, o garanţie a stabilităţii care ne-a permis să atingem un nivel de prosperitate fără precedent la nivelul Uniunii".

"În 2022, marcăm 15 ani de la momentul istoric al aderării României la Uniunea Europeană, opţiune asumată şi susţinută la nivelul întregii societăţi. Beneficiile acestei alegeri sunt palpabile astăzi pentru progresul naţiunii noastre pe termen lung, statutul de stat membru al UE oferind cadrul unui parcurs ireversibil de progres democratic, de dezvoltare economică şi socială, de solidaritate şi angajament activ la construcţia proiectului european. Din păcate, unda de şoc a războiului neprovocat şi ilegal declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, în vecinătatea imediată a României, ne pune în faţa unei realităţi radical diferite de cea în care am acţionat până în prezent", declară Iohannis.

"Astăzi, consecvenţi spiritului şi modelului democratic european, suntem datori să dovedim aceeaşi conştiinţă vizionară pe care au avut-o personalităţile fondatoare ale Uniunii. Cuvintele lui Robert Schuman răsună acum mai vii ca oricând: "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă". Pentru a ne ridica la înălţimea misiunii noastre, este necesară o adaptare rapidă, o regândire a modului în care punem în slujba obiectivelor noastre resursele de care dispunem şi o ajustare a priorităţilor de acţiune la marile provocări contemporane", mai spune preşedintele.

Acesta arată că, "în consonanţă cu această viziune, la un deceniu şi jumătate de la aderare, România este un membru capabil să contribuie activ cu soluţii, punând în beneficiul comun al Europei punctele sale forte".

"Ameninţarea Federaţiei Ruse la adresa securităţii euroatlantice poate rămâne o realitate pentru anii următori. Europa trebuie să devină mai puternică, mai vocală, mai capabilă şi astfel mai bine pregătită, prin consolidarea cooperării transatlantice, dezvoltarea interoperabilităţii capabilităţilor şi mobilizarea eforturilor în deplină complementaritate cu NATO. Uniunea trebuie să ofere un sprijin susţinut pentru întărirea rezilienţei Ucrainei, a Republicii Moldova şi a Georgiei, care se confruntă cu provocări dramatice pentru securitatea şi stabilitatea lor. Sprijinul şi susţinerea partenerilor din Balcanii de Vest rămâne, de asemenea, o prioritate", spune preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis menţionează că, în acelaşi timp, trebuie să investim mai multă atenţie şi resurse adecvate pentru a consolida capacitatea de a gestiona provocările complexe ale prezentului şi viitorului, care depăşesc sfera militară convenţională şi se extind la spaţiul cibernetic şi la ameninţări de tip hibrid.

"Totodată, pregătirea pentru un viitor sigur presupune şi investiţii semnificative în educaţie şi dezvoltarea aptitudinilor digitale, dar şi mobilizarea efortului comun la nivel naţional pentru a avea un mediu sănătos. Provocarea asigurării securităţii alimentare va reclama o acţiune eficientă în direcţia reducerii dependenţelor la nivelul Uniunii Europene, dar şi pentru sprijinirea Ucrainei şi a ţărilor celor mai vulnerabile. Criza actuală a relevat şi necesitatea întăririi securităţii energetice a Uniunii Europene. Valorificarea resurselor din Marea Neagră, investiţiile în noile tehnologii în domeniul energiei nucleare şi în producerea de energie regenerabilă, precum şi demersurile de consolidare a conectivităţii energetice vor permite României să contribuie activ la eforturile europene în materie, asumând un rol de pol regional de securitate energetică", spune preşedintele.

Klaus Iohannis afirmă că "actualul război este şi unul îndreptat împotriva tuturor principiilor şi valorilor europene care constituie esenţa şi liantul construcţiei europene - democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale".

"Lecţiile învăţate din istoria noastră ne-au arătat că, în absenţa principiilor democratice, nu poate fi asigurat un viitor stabil, prosper şi paşnic. La 15 ani de la aderare, naţiunea noastră demonstrează că este dinamică, profund pro-europeană, capabilă de empatie, compasiune, spirit de sacrificiu şi a interiorizat pe deplin solidaritatea, respectul pentru demnitatea umană şi protejarea drepturilor omului. Iar entuziasmul tinerilor români, nucleul vibrant al societăţii noastre, va fi forţa motrice a următoarei etape de dezvoltare a României europene. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România!", arată preşedintele în mesaj.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. tarile din zona trebuie sa fie carne de tun si sa toace rusia pina o slabesc . bineinteles , ca vor plati oamenii simpli nu politicienii imbuibati .

    1. Orice efort pentru LIBERTATE nu are pret !!!

      Dar cozile de topor locale ale rusnacilor trebuie hingherite si tocate intocmai ca sobolanii deratizati !

      aur in afara legii, exact ca extremistii "ZORII AURII" in Grecia !!! 

      mori , handicapatule !

      Libertatea de a servi stăpânul e cea mai mare virtute a românului mereu în căutare de un fund străin pe care să-l lingă.

    pariaza cineva pe afirmatia mea ca atunci cand Putin moare, se incheie razboiul Rusia-Ucraina?

    Mai mute detalii: Putin va deceda pana cel tarziu in Noiembrie 2023 , cu o posibilitate ridicata in Martie-Aprilie 2023. Deci nu mai e mult... dar nici putin nu mai e!  

    1. inca ceva... va plac oligarhii rusi cum mor ca ghioceii , unul dupa altul ?

      :)  

      mie mi se pare induiosator! :)  

      mai urmeaza! :)  

       

      ai infulecat rapid vrajeala cu patura de pe picioarele lui putin . nu uita rusii sint maestri in diversiuni .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb