KLAUS IOHANNIS: ''Moţiunea de cenzură mi se pare neavenită, PSD caută probabil soluţii pentru baroni''

G.U.
Politică / 19 august 2020

''Moţiunea de cenzură mi se pare neavenită, PSD caută probabil soluţii pentru baroni''

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că moţiunea de cenzură depusă de PSD este neavenită şi susţine că acest partid nu are soluţii pentru România, ci caută probabil "soluţii pentru baronii care se simt deconectaţi de resursele publice", conform Agerpres.

"Această moţiune de cenzură mi se pare neavenită din motive foarte simple şi clare. Dacă ţara este cuprinsă de o epidemie şi suntem în criză economică, nu vii din opoziţie să depui moţiune de cenzură. Asta arată doar că acest partid care a depus moţiunea, PSD, nu este doar cinic, asta am stabilit când au tras de timp cu aprobarea legii carantinei, este şi iresponsabil. Nu poţi să vii în plină pandemie şi criză economică să dai jos Guvernul numai aşa, să arăţi propriilor alegători că mai eşti acolo, fiindcă despre asta vorbim. PSD nu are soluţii pentru România, PSD nu are soluţii pentru români, PSD caută probabil soluţii pentru baronii care se simt deconectaţi de resursele publice şi probabil suferă", a spus Iohannis într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a adăugat că există dubii în legătură cu constituţionalitatea moţiunii de cenzură.

"Pe lângă asta, există dubii în spaţiul public cu privire la constituţionalitatea acestui demers. Nu s-a depus niciodată în vacanţă parlamentară, într-o sesiune extraordinară, o moţiune de cenzură. Sunt specialişti care susţin că este discutabil, sunt alţii care spun că este fezabil. După părerea mea, aici avem o temă care trebuie clarificată. Moţiunea este clar neavenită. Vom vedea dacă este neconstituţională sau nu. Despre trecerea din sesiunea extraordinară în sesiune ordinară, specialiştii vor trebui să analizeze constituţionalitatea şi legalitatea unui astfel de demers. Ce se întâmplă după moţiune, vom discuta evident după ce se dezbate, se discută, eventual se votează această moţiune. Este un gest politic iresponsabil, de uz intern pentru PSD", a argumentat şeful statului.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. problema merge si invers , pnl vrea sa-i mentina pe baronii lor la resurse , ca doar flutur nu canta la pian . iar santajul asta permanent cu asa zisa pandemie a devenit plictisitor , nu poti sa furi in draci si nimeni sa nu se atinga de tine ca e pandemie .

    1. " Așa zisa pandemie "? Bă, tu esti sănătos la cap?

    atat poate dulapul! un frustrat provincial, incapabil sa se ridice deasupra micilor interese! exact scroafa urcata in copac care se crede d-zeu! care imparte lumea in buni si rai, in baroni si trabahadoresi....asa, ca sica somerul!

    Doamne! si cand te gandesti ca mai avem 4 ani cu el.....vai

    1. Daca romanii ar vota cum trebuie la parlamentare,adica in interesul lor, al parintilor si copiilor pe care ii au,am putea scapa de el in mai putin de cateva luni. sper totusi ca romanii,nu sunt masochisti.!

      degeaba voteaza romanii cum spui , la sts a fost adus iarasi ionel sorin balan , cel care potriveste procentele la alegeri . este ucenicul lui opris cel care l-a facut presedinte a doua oara pe petrov , si care a fost cocosat de medalii si functii si avantaje pentru "serviciile aduse patriei " . 7 milioane au votat impotriva , dar dimineata ne-am trezit cu petrov presedinte . la europarlamentarele de anul trecut , fix la fel . partide care nu puteau aduna doua mii de oameni au fost primele la procente . mark rutte , merkel si macron stiu de ce !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb