Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 6-7 octombrie 2022, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Praga, Republica Cehă, conform unui comunicat al Administraţiei Prezodenţiale.
Prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, care va avea loc astăzi, 6 octombrie 2022, va constitui o platformă de dialog politic, care va reuni cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi 17 parteneri europeni (partenerii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Turcia, Islanda, Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein). Reuniunea va reprezenta un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii, stabilităţii şi prosperităţii pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, care va avea loc la mâine, 7 octombrie 2022, liderii UE vor aborda situaţia din Ucraina, din perspectiva răspunsului european la demersurile Federaţiei Ruse de escaladare a conflictului şi a continuării acordării de sprijin Ucrainei pe plan financiar, politic, militar şi umanitar. De asemenea, va fi abordată situaţia pe piaţa de energie, din punctul de vedere al impactului preţurilor ridicate la energie asupra costului vieţii şi al eforturilor de asigurare a securităţii aprovizionării cu energie. Liderii UE vor avea discuţii şi cu privire la situaţia economică la nivel european, cu accent pe abordarea nivelului ridicat al inflaţiei şi al riscului de recesiune, se mai arată în comunicat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.10.2022, 10:14)
Vom sustine fara rezerve,tot ce hotaresc
altii,apoi un meci de golf intre prieteni