Klaus Iohannis: Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei

A.F.
Politică / 29 aprilie

Klaus Iohannis: Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă luni că Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei, a suveranităţii, a integrităţii teritoriale, precum şi pentru împlinirea idealurilor naţionale, conform news.ro.

Acum, când Europa se confruntă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, trebuie să acţionăm mai mult ca oricând pentru ca valorile democratice, statul de drept şi ordinea mondială bazată pe reguli să prevaleze în faţa manifestărilor extremiste, autocratice şi a folosirii forţei în relaţiile internaţionale, spune preşedintele în mesaj.

"Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei, a suveranităţii, a integrităţii teritoriale, precum şi pentru împlinirea idealurilor naţionale şi atingerea intereselor României. Veteranii noştri de război au trecut prin vicisitudinile şi ororile războiului. Unii dintre ei au fost răniţi, iar mulţi dintre camarazii lor şi-au sacrificat vieţile pe câmpul de luptă", afirmă preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului arată că "sacrificiul lor rămâne permanent în conştiinţa noastră, prin amintirile care încă sunt transmise din generaţie în generaţie şi prin memorialele dedicate eroilor noştri în localităţi din întreaga ţară".

"Sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război este prilejul de a ne reafirma adeziunea la principiile şi la înaltele idealuri naţionale şi umane, pentru că memoria colectivă despre marile încercări din istoria neamului nostru ne dau forţa să consolidăm coeziunea şi identitatea naţională, să fim fermi în combaterea xenofobiei, a rasismului şi a extremismului şi să promovăm deschis valorile democraţiei reprezentative şi pluraliste, precum şi respectul şi toleranţa faţă de diversitatea etnică şi culturală. Le mulţumim veteranilor de război pentru curajul şi dăruirea de a servi ţara cu onoare şi demnitate, atât în timp de război, cât şi în timp de pace!", transmite preşedintele.

Iohannis mai arată că "alături de respect şi recunoştinţă, datorăm veteranilor noştri şi angajamentul de a continua lupta lor pentru protejarea valorilor care ne definesc ca naţiune şi pentru atingerea intereselor strategice ale ţării noastre, ca parte a marii familii europene şi a comunităţii euro-atlantice".

"Acum, când Europa se confruntă cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei, trebuie să acţionăm mai mult ca oricând pentru ca valorile democratice, statul de drept şi ordinea mondială bazată pe reguli să prevaleze în faţa manifestărilor extremiste, autocratice şi a folosirii forţei în relaţiile internaţionale. În acest context dificil, transmit un gând bun către membrii forţelor noastre armate şi ai tuturor instituţiilor din sistemul naţional de securitate, care îşi îndeplinesc responsabilităţile, ca parte a eforturilor NATO şi UE, de asigurare a securităţii ţării şi de protejare a intereselor noastre strategice. De altfel, participarea activă a militarilor noştri în diferite teatre de operaţii, timp de peste 20 de ani, şi sacrificile făcute au demonstrat adeziunea ţării noastre la valorile marii comunităţi europene şi euroatlantice din care facem parte. Respect etern eroilor noştri veterani!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Să vorbească despre veterani cine respectă Legea 44/1994. Deci redacția poate ne spune dacă primarul dintr-o anumită perioadă al municipiului Sibiu, de pildă, a respectat-o.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb