Kosovo cere sancţiuni internaţionale împotriva Serbiei

F.D.
Internaţional / 28 septembrie 2023

Kosovo cere sancţiuni internaţionale împotriva Serbiei

Kosovo a cerut joi sancţiuni internaţionale împotriva Serbiei, dând asigurări că Belgradul se află în spatele grupului de paramilitari suspectat că a ucis un poliţist kosovar albanez duminică, relatează Agerpres.

"Din acest motiv, Serbia ar trebui să fie sancţionată", a declarat premierul kosovar Albin Kurti în Parlamentul de la Pristina.

Dacă nu va fi sancţionată, "va face asta din nou", pentru că "arsenalul militar al profesioniştilor sârbi care au atacat în Banjska era constituit din arme provenite din Serbia", a adăugat premierul, referindu-se la un veritabil arsenal pe care autorităţile kosovare pretind că l-au confiscat în acest sat din nordul Kosovo în timpul unei operaţiuni desfăşurate împotriva comandoului, după uciderea unui poliţist kosovar albanez într-o ambuscadă.

Potrivit unei liste publicate de premierul Kurti, arsenalul, în valoare de câteva milioane de euro, includea un vehicul blindat, grenade, arme de asalt AK47, lansatoare de rachete.

Belgradul respinge acuzaţiile Pristinei.

Poliţistul kosovar a fost ucis duminică la câţiva kilometri de graniţa cu Serbia, în timpul unei patrule. Au urmat câteva ore de schimburi de focuri între poliţia kosovară şi un comando format din zeci de bărbaţi puternic înarmaţi care s-au refugiat într-o mănăstire.

Trei dintre ei au murit, trei au fost arestaţi, iar soarta celorlalţi este necunoscută. Kosovo afirmă că mai mulţi se află în Serbia unde primesc îngrijiri medicale într-un spital din sudul ţării.

Aceste violenţe au reaprins tensiunile între Kosovo şi Serbia, care nu a recunoscut niciodată independenţa fostei sale provincii, declarată în 2008.

Belgradul i-a numit "martiri" pe cei trei bărbaţi ucişi şi a decretat o zi de doliu naţional. Miercuri seara, sute de persoane s-au adunat în onoarea lor la Catedrala Sfântul Sava din Belgrad.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au condamnat violenţele, cerând Serbiei şi Kosovo să ia "măsuri urgente" şi să depună eforturi pentru detensionarea situaţiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si regiunea Donyeck ar trebui sa ceara sanctiuni internationale,

    impotriva Ucrainei 

    1. Regiunea respectiva face parte din Ucraina :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb