KOVESI, DESPRE DOSARUL COLOANELOR OFICIALE:  "E aproape de finalizare; mai aşteptăm răspunsuri de la alte instituţii"

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 10 mai 2016

"E aproape de finalizare; mai aşteptăm răspunsuri de la alte instituţii"

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a declarat astăzi că dosarul privind folosirea coloanelor oficiale, în care sunt cercetaţi fostul vicepremier Gabriel Oprea şi fostul procuror general Tiberiu Niţu, este aproape de finalizare, dar încă se aşteaptă răspunsuri de la alte instituţii.

"Ne apropiem de finalizare. Au fost făcute câteva puneri sub acuzare în aceste dosare, mai sunt dispuse câteva activităţi specifice unor astfel de dosare, respectiv nişte expertize tehnice, am cerut şi calcularea unor prejudicii materiale. Aşteptăm răspunsuri de la instituţii şi sper că în curând o să avem o soluţie în acest dosar", a afirmat Kovesi, la Europa FM.

Procurorul şef al DNA a precizat că răspunsurile aşteptate trebuie să vină de la Ministerul de Interne, instituţie căreia i s-a solicitat calcularea prejudiciului.

"Noi am reţinut în dosar comiterea unei infracţiuni de abuz în serviciu, care are şi un prejudiciu. În prezent, aşteptăm ca structurile Ministerului de Interne să ne calculeze contravaloarea acestui prejudiciu. (...) Dacă acele răspunsurile de la acele instituţii vor veni în timp scurt şi soluţia noastră va fi în timp scurt. Depinde de răspunsul din partea structurilor Ministerului de Interne, până ieri ştiu că nu veniseră răspunsurile", a mai declarat Kovesi.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb