KPMG a demis un partener din Los Angeles pentru divulgare de informaţii privilegiate

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 aprilie 2013

KPMG a demis un partener din Los Angeles pentru divulgare de informaţii privilegiate

Firma de contabilitate şi audit KPMG LLP a demis un partener principal al său de la biroul din Los Angeles, pe motiv că acesta a furnizat informaţii privilegiate (insider trading) către o terţă parte neidentificată, care a utilizat aceste informaţii la transferurile cu acţiuni ale unor companii.

KPMG a informat că a renunţat să mai fie auditor pentru doi clienţi după descoperirea acţiunii fostului partener.

"Am informat aceste companii că trebuie să renunţăm la audit. Dar, nu avem niciun motiv să credem că situaţiile financiare ale acestor companii au fost denaturate în mod semnificativ", a afirmat purtătorul de cuvânt al KPMG, Tim Connolly.

KPMG nu a numit clienţii în cauză şi nici companiile ale căror acţiuni au fost tranzacţionate în baza informaţiilor privilegiate. De asemenea, KPMG nu a specificat cine este partenerul înlăturat din companie, însă a precizat că a aflat săptămâna trecută despre divulgarea informaţiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb