Kremlinul anunţă că va continua războiul din Ucraina indiferent de condiţiile meteorologice

F.D.
Internaţional / 17 noiembrie 2022

Kremlinul anunţă că va continua războiul din Ucraina indiferent de condiţiile meteorologice

Invazia Rusiei în Ucraina va continua indiferent de vreme, a spus, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, sugerând, în condiţiile în care zăpada şi temperaturile scăzute se fac simţite inclusiv la Kiev, că milioane de ucraineni trebuie să sufere de frig din cauza conducătorilor lor, pentru că aceştia refuză să negocieze, conform News.ro.

Întrebat despre milioanele de persoane rămase fără electricitate după atacurile masive asupra Ucrainei din această săptămână şi ţinând cont că temperaturile sunt preconizate să scadă în continuare, Peskov a spus: "Operaţiunea militară specială continuă, iar continuarea ei nu depinde de condiţiile climatice şi meteorologice", relatează CNN.

Întrebat de ce milioane de civili trebuie să sufere, neavând electricitate şi căldură, Peskov s-a referit la "lipsa de dorinţă din partea părţii ucrainene de a rezolva problemele, de a se implica în negocieri".

Potrivit lui Peskov, autorităţile de la Kiev nu sunt dispuse să negocieze, iar în cazul în care ar fi, îşi doresc negocieri "publice", lucru pe care Moscova nu îl vede posibil.

"Este greu să ne imaginăm negocieri publice, nu există aşa ceva. Şi cu atât mai puţin într-o astfel de situaţie", a declarat Peskov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Ucraina este dispusă să se angajeze în discuţii diplomatice cu ruşii. Cu toate acestea, el a semnat un decret la începutul lunii octombrie prin care exclude orice negocieri cu omologul rus Vladimir Putin. Acest decret a venit ca răspuns la anexarea autoproclamată de către Rusia a teritoriilor din estul Ucrainei în urma unor referendumuri pe care statele occidentale nu le recunosc ca fiind veridice.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Pacat de populatia civila care sufera

    1. Pacat ca rusii nu stiu sa ”negocieze” decat cu cizma in gatul celuilalt

      exact asa au facut si ucrainienii din 2014 pina in 2022 !

      tu nu stii ca ucrainienii au bombardat donbassul 8 ani pentru ca nu ti-a spus televizorul !  

      si tu crezi ca razboiul a inceput in 2022 cu atacul rusilor = de fapt a inceput in 2014  

      mai bine citeste un pic si afla si de crimele ucrainienilor la odesa , donetzk , mariupol.. 

      in afara de propaganda mincinoasa mai stii si un pic de istorie ?  

      gen cum s- a format ucraina Mare ? prin furt de teritorii de la tarile vecine ?  

      de la romania si moldova au luat bucovina si budjakul ! 

      de la ungaria si slovacia au luat transcarpatia ! 

      de la polonia au luat galicia si volhnya  

      iar rusii in prostia lor = le-au dat donbassul si khersonul in 1919 si crimeea in 1954 = si acum vor sa le ia inapoi  

      despre legea invatamintului din ucraina stii ? stii ca romanii din ucraina nu au voie sa vornbeasca romaneste in scoala ? doar pina in clasa a 4 -a ?  

      compara cu ce drepturi le dam noi la unguri ! gen chiar si facultati in limba lor !  

      si asta conform normelor europene impuse in romania de europa !  

      de ce europa nu a impus aceleasi norme europene pentru invatamint si in Ucraina ?  

      nu stii ! ca nu ti-a spus televizorul

    Ar fi cazul ca occidentul si USA,sa puna

    capat conflictului rusnac 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb