Kremlinul atenţionează SUA să nu facă presiuni în problema gazoductului Nord Stream 2

G.B
Internaţional / 29 noiembrie 2021

Kremlinul atenţionează SUA să nu facă presiuni în problema gazoductului Nord Stream 2

Kremlinul a atenţionat astăzi SUA să nu facă presiuni asupra nimănui în problema procedurii de certificare a gazoductului rus Nord Stream 2, informează Reuters şi TASS, citate de Agerpres.

"Este foarte important, desigur, ca SUA să nu facă presiuni asupra nimănui în legătură cu realizarea - care continuă - şi certificarea acestui proiect", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Întrebat dacă preşedintele rus va aborda această problemă în timpul unei posibile discuţii cu omologul său american Joe Biden, Peskov a răspuns afirmativ. Cu toate acestea, el a adăugat că, în opinia sa, această temă nu se află pe un loc foarte important în contactele bilaterale ruso-americane. "Acum e o fază a aşteptării, când organismul de reglementare îşi îndeplineşte sarcina pentru certificarea acestui obiect de infrastructură, foarte important pentru toată Europa, restul nu trebuie să intereseze SUA", a subliniat Peskov.

Statele Unite sunt în continuare sceptice faţă de conducta aproape finalizată, dar administraţia Biden a indicat că este gata să îşi modereze poziţia faţă de proiect, al cărui scop este transportul gazelor din Rusia în Germania pe un traseu care ocoleşte Ucraina, în timp ce Kievul are nevoie de veniturile din tranzit.

SUA şi Germania au realizat un progres în conflictul referitor la Nord Stream 2 în iulie, când Washingtonul a decis să nu aplice sancţiuni drastice operatorului conductei. Gazoductul submarin a fost afectat însă de o nouă întârziere săptămâna trecută: autorităţile germane au suspendat procedura de certificare.

Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat suspendarea procedurii de avizare a Nord Stream 2, invocând prevederea UE conform căreia operatorul gazoductului trebuie să fie independent de producătorul de gaz.

Operatorul, Nord Stream 2 AG, este o subsidiară a gigantului energetic rus Gazprom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb