Kremlinul a apreciat vineri că dorinţa NATO de a dispune de un analog militar al spaţiului Schengen în Europa, unde forţele armate ale alianţei să se poată deplasa liber pentru a contracara Rusia, creează tensiuni sporite şi constituie un motiv de îngrijorare, relatează Reuters.
Într-un interviu publicat joi de agenţie, general-locotenentul Alexander Sollfrank, şeful comandamentului logistic al NATO (JSEC) a afirmat că i-ar plăcea o astfel de zonă. El a declarat că mişcările de trupe în Europa sunt îngreunate de birocraţie, care poate provoca întârzieri importante în caz de conflict cu Rusia.
NATO sprijină activ Ucraina în războiul cu Rusia, iar Kievul speră să se alăture în cele din urmă alianţei. Însă NATO nu este în război cu Rusia - o situaţie pe care preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri occidentali au declarat că doresc să o evite, având în vedere arsenalul nuclear imens al Moscovei.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a avertizat că Rusia va reacţiona dacă propunerea unui "Schengen militar" devine realitate. "Alianţa a considerat întotdeauna ţara noastră un aşa-numit inamic teoretic. Acum consideră deschis că ţara noastră este un adversar evident. Aceasta nu este altceva decât o alimentare a tensiunilor în Europa, care are consecinţe", a susţinut el în faţa presei.
Potrivit oficialului de la Kremlin, discuţiile despre construcţia unui "Schengen militar" dovedesc încă o dată că Europa nu doreşte să audă preocupările legitime ale Moscovei şi este gata să îşi dezvolte propria securitate pe seama Rusiei.
"NATO este cea care îşi mută continuu infrastructura militară către graniţele noastre. Noi nu ne deplasăm către infrastructura NATO. NATO se deplasează către noi. Iar asta nu poate decât să provoace îngrijorare şi nu poate decât să ducă la măsuri de retorsiune pentru asigurarea securităţii noastre", a afirmat purtătorul de cuvânt.
După sfârşitul războiului rece şi prăbuşirea Uniunii Sovietice, NATO s-a extins cu circa 1000 de kilometri spre est, primind ţări foste membre ale Pactului de la Varşovia, iar lungimea flancului de est al alianţei a crescut la aproximativ 4000 de km, menţionează Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2023, 19:45)
dc rusii si-ar vedea de treaba, si n-ar mai ataca vecinii, n-ar mai ameninta pe toata lumea, nato ar fi inutila. asa iar are sens nato.
2. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 25.11.2023, 11:02)
Planul bine stabilit .
(mesaj trimis de esop în data de 25.11.2023, 10:58)
Sanctiunile au ca si scop principal confiscarile de bani si active , eliminarea Rusiei din comertul European , scoaterea Rusiei din sistemele ce aprovizionau cu tehnica la virf sectoarele importante ale economiei Rusiei si ale fortelor armate .Deja avioanele nu mai au piese de schimb cum tot asa se intimpla si in alte sectoare Germania oprind livrarea tehnologiei absolut necesare .Va imaginati cum toate componentele militare ce trebuiesc inlocuite nu mai pot beneficia de necesara lor schimbare ?Impactul acestor masuri devine devastator o data cu terminarea stocurilor ce inca sustin in viata sectoare mari din economia Rusiei .Girbaciov a inteles la vremea lui asta .Putin si-a asigurat inca inainte de invadarea Ucrainei uriase sume de bani si a mizat totul pe aceste sume care acum sunt pe sfirsite .Putin nu a crezut niciodata ca razboiul va dura mult si a sperat ca acele uriase sume ii vor ajunge sa ofere macar citeva lșuni o bunastare cetatenilor din Ucraina cucerita .S-a inselat .Uniformele de parada stau marturie .In Rusia totul este cam pe sfirsite .Sumele de bani de ordinul sutelor de miliarde de dolari (folosite ca tampon economic)s-au terminat .Vor fi obligati sa incheie razboiul curind .Occidentul nu are nimic impotriva cetateanului rus de rind dar pe masura ce „ surubul ” nu mai poate fi inlocuit , totul se va parabusi .