La anul şi... peste mulţi ani!

Toată lumea face bilanţul anului care a trecut! N-ai loc să întorci o foaie de gazetă fără să dai peste o nouă variantă, povestită cu aplomb de alt cronicar. În afară de o nemăsurată vanitate, mă întreb: Ce motive or fi avînd aceşti oameni să creadă că ei ar şti mai bine decît noi, cei care l-am trăit, cum a fost anul care tocmai stă să se încheie? De ce o fi nevoie să ni-l mai povestească cineva, la spartul tîrgului?

Ca să nu uităm, poate? Ori, ca să ne intre minţile-n cap şi să deschidem ochii, să nu mai călcăm în aceleaşi gropi, străchini, ori "noroace"? Oricare ar fi nobila intenţie invocată, eu cred, totuşi, că bieţii editorialişti sînt pur şi simplu victime ale eforturilor de peste an. În aceste ultime zile publicistice, după ce au mai rezolvat o dată misterele revoluţiei, nu mai ştiu cu ce să-şi umple spaţiul de sclavie al propriei libertăţi de expresie. Soluţia cu bilanţul anului e găselniţa salvatoare! Mai ales cînd, cu sarmalele-n în gît şi după primele sticle, damigene ori butoaie destupate, e greu să mai nimereşti simultan numărul şi persoana la care trebuie aşezate, deodată, şi subiectul şi predicatul, necum să mai ai idei originale!

Iar, dacă anul care a trecut nu mai e cazul să vi-l descifreze cineva, ce mai rămîne? Anul care vine!

Din păcate, nici la acest capitol nu am veşti mai bune. Nu cred că "văzătorii în viitor" s-au născut editorialişti şi nici vice-versa. Dacă e să fim oneşti, singurul lucru pe care-l putem spune cu certitudine despre 2006 e că stă după 2005 şi înainte de 2007. Un fel de punte a suspinelor între "Anul zbenguielilor portocalii" şi "Anul Europei", dacă nu cumva, cu atîtea mame, mamiţe şi mam"are n"om rămîne repetenţi şi anul acesta, ca Domnul Goe. Dacă vom trece clasa, atunci 2006 nu va avea decît meritul de a des-chide calea anului următor, cel cu care va reîncepe şi pentru noi istoria. Nu neapărat cea cu literă mare, ci aceea care lasă loc de alternativă, cea în care, măcar din cînd în cînd, ai totuşi dreptul să-ţi alegi drumul, bătăliile şi popasurile.

Spre deosebire de cei care-şi consumă energia şi talentul jurnalistic pentru a descoperi că trecutul, impredictibil fiind, trebuie mereu reinventat, în timp ce viitorul este absolut sigur, adică n-are alternativă, noi ne-am înhămat la jugul prezentului.

Nici aici nu-i uşor, dar măcar, ştim despre ce vorbim!

Prezentul stă, aşadar, sub semnul cuvîntului "Năvală". Zilele acestea, lumea da năvală. Cei cu dare de mînă, pe la super-marketuri. Aici, tradiţionalul porc de Crăciun e deja trans-format în piftie, cîrnaţi şi caltaboşi, totul frumos împachetat. Nu-ţi mai rămîne decît să scoţi din buzunar cardul şi să achiţi cam de cinci, pînă la zece ori preţul cu care ai putea cumpăra aceleaşi produse din curtea, ori cămara ţăranului. Dar, cine mai cumpără azi de la ţăran? Nu e trendy! După ce şi-a luat porcul la pachet, românul transferat pentru o lună în lumea "societăţii de consum" îşi umple coşul cu celelalte bunătăţi necesare revelionului, de la şampanie şi caviar, la cozonac şi spirtoase fine. Desigur, mai trebuie făcute şi cadouri, doar n-o să laşi Pomul de Crăciun fără daruri sub el! Una peste alta, fiecare muritor care trece zilele acestea prin ţara minunilor pre-împachetate lasă la casă cel puţin trei-patru salarii medii pe economie. De unde? Din salariul pe luna curentă, din economii, din prime şi alte beneficii eliberate cu generozitate din vis-terie de guvern, ori scoase din propriul buzunar de patroni, ca bonificaţii.

Cei care nu dau năvală la super-market şi la brazii de import, dau năvală pe la ţară! Acolo, cineva tot mai creşte în ogradă un porc-doi, o găină, un curcan, o gîscă, mă rog, fiecare după cum poate. Se mai taie şi-un viţel. Mai pică şi ceva vînat, poate. Un peşte, de ce nu? Se face încet, încet ceva de pus în portbagaj. Că damigenele nu mai încap decît pe bancheta din spate a Daciei, pe care din prevedere ai scos-o la plecarea în expediţie. La cîţi brazi se taie, cu sau fără voie de la stăpînire, s-o mai găsi unul şi pentru portbagajul de pe acoperiş, aşa ca să fie sărbătoarea sărbătoare şi pentru românul care nu se lăfăie prin salarii ministeriale, slujbe mari la bănci, ori la împărăţie.

Chiar şi săracii-săraci dau năvală. Unii, încă în putere, pe străzi ca să cerşească, sperînd ca inima celor care bagă mîna în buzunar după ceva mărunţiş să găsească zilele astea măcar o hîrtie nouă de un leu, aşa de Crăciun, poate-i mai uită Cel de Sus de păcate! Alţii, ţintuiţi în camerele de bloc, ori prin azile şi spitale, mai dau năvală doar prin amintiri, că nu e om să nu fi avut clipa lui de fericire! Spre deosebire de Paşti, de Crăciun, lumea nu prea dă năvală la Biserică. Vin slujitorii ei peste noi, pe la toate praznicele publice şi emisiunile televizate, ca să nu ne pierdem tonusul de încredere în autoritatea acestei instituţii, fără de care Viaţa de Apoi pare, unei uriaşe majorităţi a românilor, periclitată. Dacă e să-i credem pe doctori, năvala e şi pe la spitale: mai o indigestie, mai un infarct, mai o intoxicaţie alcoolică. Vă mărturisesc că, de la cimitire, nu am datele la zi, dar dacă ne luăm după statisticile anilor anteriori, nici acolo nu e mai puţină lume, la sfîrşit de an!

Lumea mai dă năvală, după puteri şi portofel, la revelioanele de la munte, de la mare, ori de la băi, la cele din fascinanta şi eterna Românie, ori mai convenabil, de prin Dubai sau Corsica; dă năvală la petreceri intermediare, adică între Crăciun şi Anul Nou, la rude, la prieteni, la cunoscuţi, la necunoscuţi şi, în general, La anul şi la mulţi ani!

Ar fi prea crud, însă, să vă urez tuturor prezentul de azi pentru încă mulţi ani, aşa că refac urarea şi vă zic: "La anul şi peste cîţiva ani!". Să ne vedem cu bine, într-o lume mai puţin tulburată de obsesiile, disperările şi aburii toxici ai tranziţiei!