La ce a folosit toată nebunia asta?

Încet-încet, pandemia se stinge. Da, ştiu, politicienii vorbesc despre "varianta Delta" şi despre "valul al patrulea". Dar faptele nu lasă loc de interpretare. În rândurile celor vaccinaţi, mortalitatea a ajuns aproape de zero. În curând se va ajunge, în multe state, în situaţia în care virusul nu se mai poate transmite, pentru că în jurul său sunt doar persoane care fie sunt vaccinate, fie s-au vindecat. "Imunitatea colectivă". Să tragem linie, aşadar, şi să facem un bilanţ.

În primul rând, am descoperit că avem o clasă politică absolut iresponsabilă. Vă mai amintiţi cum aceste personaje, în primele zile ale pandemiei, ne asigurau că nu avem a ne teme de nimic? Evident, vorbea gura fără ei. Aţi văzut vreo demisie când spitalele şi cimitirele s-au aglomerat? Desigur că nu. În schimb, am văzut cum Poliţia amenda oameni de rând pentru că nu au completat nu-ştiu-ce formular.

În al doilea rând, pandemia a scos la iveală incompetenţa celor care ne guvernează. Să luăm chestiunea lockdown-ului. Luni de zile oamenii au fost ţinuţi în case. Unele localuri au fost închise mai bine de un an. Umblăm cu mască pe faţă cam tot de atunci. La nivel mondial, lockdown-ul a produs pagube economice mai mari decât criza din 1929-1933.

Dar era necesar acest lockdown? Chiar era nevoie de aceste restricţii? Unde sunt dovezile?

Aş vrea să fiu bine înţeles. La începutul pandemiei, când nu era clar cu ce virus avem de-a face, era nevoie de restricţii. Primele semne indicau spre un fel de pneumonie. Doar treptat s-a conturat un profil al bolii produsă de virusul care, devine din ce în ce mai cert, a scăpat dintr-un laborator din Wuhan.

Problema este că exact atunci politicienii au refuzat să ridice un deget. S-au refugiat într-o retorică absurdă, denunţând... rasismul. După ce sistemul de sănătate a ajuns la limită, au început să introducă restricţii. Dar au făcut-o incoerent. Luaţi, spre exemplu, chestiunea "paşapoartelor verzi". În linii mari, ideea era bună. Dacă nu eşti vaccinat, nu ai ce căuta la un spectacol de teatru sau într-o sală de curs, să îmbolnăveşti zeci de oameni. Dar după ce au avansat ideea, tot politicienii au scufundat-o.

Industrii întregi au fost aduse pe marginea prăpastiei. Am zburat cu avionul de câteva ori în ultimele săptămâni. Călătorii sunt obligaţi să poarte pe faţă, ore întregi, o zdreanţă albastră. Care e scopul? Mister.

În avion sunt oricum îmbarcaţi doar cei vaccinaţi sau care au test negativ. Iar odată ajuns la frontieră, te iau în primire tot felul de oficiali. De ce? Odată ce virusul a început să circule într-o comunitate, ce mai contează dacă s-a strecurat încă unul pozitiv?

Este foarte interesant ce se întâmplă în Statele Unite chiar acum. Statele conduse de Republicani au fost, în general, primele care s-au deschis. Acolo viata a revenit, oarecum, la normal. Însă acolo unde sunt guverne dominate de Democraţi, viaţa cotidiană este un infern. Reguli, piedici, interdicţii. Totul pentru că Stânga contemporană (dar nici Dreapta nu este scutită) a aderat la Crezul anti-ştiinţific. Pandemia a devenit doar un pretext pentru a pune în operă tot felul de fantezii ideologice.

Aici este răspunsul la întrebarea din titlu. În mijlocul dezastrului general, o singură categorie prosperă. Aceea a producătorilor de vorbe goale. Politicienilor le-a căzut în poală această pară mălăiaţă, o boală contagioasă care apare o dată la o sută de ani. Nu trebuie o minte prea inteligentă pentru a înţelege că aceasta este o ocazie de neratat. Au început să pună societatea în lanţuri, sub pretextul că o protejează.

Ne puteam lipsi. Pandemia şi-a urmat cursul, indiferentă la circul politicienilor. A umilit toate sistemele politice din ziua de azi. Marea Britanie, cu sistemul său socialist de sănătate, a fost pusă în genunchi. Suedia social-democrată s-a dovedit la fel de neajutorată precum cleptocratiile din Estul Europei. Canada lăudărosului Trudeau a avut mai multe cazuri fatale la milionul de locuitori decât Guatemala, o ţară măcinată de sărăcie şi violenţă. Franţa vorbăreţului Macron mai multe decât până ieri falita Grecie.

Poate că măcar o învăţătură să extragem şi noi din toată această afacere sumbră. Să fim mai modeşti şi mai rezervaţi. Să înţelegem că etichetele ("modelul european", etc.) nu ţin loc de bună guvernare.

Cel mai greu, cred, este să asimilăm un adevăr simplu. Există lucruri în care capacitatea Statului de a interveni este limitată sau chiar nulă. Pană acum politicienii au pozat drept salvatorii naţiunii. Au transmis că nimic nu se poate fără ei. Că sunt la fel de indispensabili precum mânerul de la lingură. Că nu este nimic ce nu pot face, nimic ce nu pot promite.

Acum iluzia s-a risipit la impactul cu o creatură atât de mică, încât este invizibilă sub majoritatea microscoapelor de astăzi. Sau ar trebui să se risipească, dacă am reflecta mai adânc la locul nostru, ca specie, în lumea aceasta. Însă am un sentiment că vom uita toate acestea foarte repede.