La ce dobândă se dezgheaţă creditarea?

Drama grupului bancar CIT, unul dintre cei mai mari creditori ai sectorului companiilor mici şi mijlocii din Statele Unite, ocupă de ceva timp prima pagină a presei financiare internaţionale. Autorităţile americane au refuzat acordarea unor garanţii care să-i permită băncii, cu active de aproape 76 miliarde de dolari, emisiunea unor noi obligaţiuni pentru refinanţarea datoriilor scadente.

Fondurile primite de la Trezoreria SUA la sfârşitul anului trecut, în schimbul unor acţiuni preferenţiale în valoare de 2,33 miliarde dolari, nu au fost suficiente, iar banca a încercat refinanţarea printr-o emisiune de obligaţiuni garantate de FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation).

Negocierile s-au încheiat fără succes, cu toate că CIT a folosit şi o serie de tactici mai puţin ortodoxe de persuasiune. Conform unui document intern preluat de majoritatea agenţiilor de ştiri, falimentul băncii ameninţa sute de firme şi sute de mii de locuri de muncă prin oprirea finanţărilor.

După ce FDIC a anunţat că banca nu reprezenta un risc sistemic pentru piaţa financiară americană, soarta băncii părea pecetluită, iar postul de televiziune CNBC a anunţat că falimentul era iminent la sfârşitul săptămânii trecute.

Sub presiunea scadenţei din august pentru o datorie de 1 miliard de dolari, creditorii şi conducerea băncii au ajuns la un acord duminică seara (n.a. 19 iulie 2009, ora 22:30, conform unui articol din New York Times).

Datele preliminare ale acordului reprezintă o surpriză extrem de neplăcută, nu doar pentru Federal Reserve, ci pentru toate autorităţile la nivel mondial, în ceea ce priveşte relansarea creditării.

Reuters scrie că planul de salvare include un credit de 3 miliarde dolari, garantat cu activele libere de sarcini al băncii, estimate la peste 10 miliarde.

Ce înseamnă aceasta? Un grad de acoperire cu garanţii de peste 333% (n.a. sau un indicator LTV de maxim 30%) şi eliminarea acţionarilor actuali din ecuaţie.

Maturitatea creditului, de circa doi ani şi jumătate, a fost stabilită, probabil, pentru a permite desfăşurarea în bune condiţii a restructurării datoriilor CIT, prin intermediul unei transformări a obligaţiunilor în acţiuni.

Adevărata surpriză vine însă de la costul noului credit, de 10,5%, care reprezenta vineri rata Libor la 3 luni + 1000 puncte de bază. Acordul dintre CIT şi creditorii săi ne arată cât de uşor se dezgheaţă creditarea fără intervenţia autorităţilor. Nu este nevoie decât de un cost "rezonabil" şi de garanţii adecvate.

Cu toate acestea, falimentul CIT este departe de a fi evitat, conform unor opinii de pe piaţă preluate de Reuters. Datele de la CreditSights arată că datoriile pe termen lung ale băncii sunt de circa 40 miliarde de dolari.

Dar cum a ajuns CIT Group în această situaţie? Într-un articol recent de la Bloomberg se apreciază că problemele băncii au apărut ca urmare a deciziei de extindere a activităţii pe segmentul creditelor subprime şi a celor pentru studenţi la începutul decadei, adică atunci când Alan Greenspan a coborât dobânda de politică monetară la 1%.

Divergenţa tot mai mare între dobânzile oficiale şi cele la care se încheie tranzacţiile pe piaţă arată că politicile monetare nu vor avea succes în relansarea economiilor, deoarece structura lor nu mai este viabilă.

Mai rămâne, desigur, şi problema capitalizării sistemelor bancare. Moody"s Investors Service arată că "pierderi mari din creditare încă nu au fost recunoscute în sistemul bancar", iar băncile din Statele Unite se pot confrunta cu deprecieri de active şi pierderi de 470 miliarde dolari până la sfârşitul anului 2010. Atunci, cum poate fi reluată creditarea, mai ales când şi cererea pentru credite a scăzut?

Noua realitate de pe piaţa creditului este confirmată pentru Bloomberg de Philippe Gijsels, de la Fortis: "Este adevărat că băncile sunt mai reticente în acordarea creditelor, dar acestea sunt corelate şi cu pierderea locurilor de muncă, care arată că cererea (n.a. de credite) nu este foarte mare din partea economiei reale".

Tendinţa de restricţionare a creditării pare de neoprit şi în Europa. Ritmul anual de creştere al creditelor acordate companiilor britanice a scăzut la 0,1% în luna mai, de la 1,1% în aprilie, conform unui raport al Băncii Angliei, iar companiile din Germania raportează o înrăutăţire severă a condiţiilor de creditare. Datele de la asociaţia industrială germană VDMA arată că 57% dintre firmele membre au raportat o restricţionare severă a creditării în iunie, faţă de 5% în martie 2009, pe fondul unei scăderi dramatice a comenzilor industriale.

Creşterea burselor internaţionale din ultimele luni a creat o falsă impresie a redresării pieţelor şi ascunde, din păcate, menţinerea tendinţei de restrângere a globalizării financiare. Dinamica accelerată a fenomenului este reflectată de vânzarea în orice condiţii a activelor din portofoliile băncilor.

Ambrose Evans-Pritchard scrie în cotidianul The Telegraph că GMAC, fosta divizie de finanţare a General Motors, care s-a transformat în bancă al cărui acţionar majoritar este guvernul SUA, vinde creditele imobiliare din Spania cu 85,5% sub valoarea lor nominală, pentru a se concentra pe piaţa americană. "Oferta" GMAC este departe de orice estimare a oficialilor de la Madrid privind căderea preţurilor de pe piaţa imobiliară şi arată că "prăbuşirea pieţei imobiliare din Spania va determina pierderi mari pentru creditorii externi, majoritatea din Germania şi Franţa", conform opiniei lui Evans-Pritchard.

Îşi vor schimba autorităţile punctul de vedere în faţa acestor semnale tot mai evidente de pe pieţe? Desigur că nu, deoarece costul politic, chiar şi pentru cei care nu sunt complet analfabeţi din punct de vedere economic, este prea mare. Criza merge mai departe...