La Davos, liderii comerţului mondial în dispută asupra dezvoltării

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 ianuarie 2004

Optimism rezervat şi îngrijorări persistente - aceasta a fost starea de spirit din rîndul liderilor comerţului mondial şi al oficialilor politici reuniţi la Forumul Economic Mondial de la Davos. Luînd notă de faptul că relansarea economiei mondiale are loc în ritm lent, aceştia şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dificultăţile întîmpinate de economia europeană, de risipa Statelor Unite şi de ritmul accelerat al dezvoltării economiei chineze. Dar, mai presus de orice, îngrijorarea cea mai mare este legată de posibilitatea prăbuşirii dolarului. Toţi aceşti factori, spun oficialii reuniţi la Forum, întunecă perspectivele economiei mondiale şi ar putea periclita relansarea economică în 2004.

"Sînt optimist, dar, în acelaşi timp, sînt şi îngrijorat", a declarat Stephan Newhouse, preşedintele băncii americane Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume.

În ultimii ani, Statele Unite au fost motorul relansării econo-miei mondiale. "Este acest lucru sustenabil? Aceasta este ma-rea mea întrebare", a adăugat Newhouse. Cu alte cuvinte, dacă Statele Unite se poticnesc, motorul economic global calează.

Relansare economică asimetrică

Economia globală va creşte cu 3,5% în anul curent, acesta fiind cel mai rapid ritm de creştere din ultimii ani, conform previziunilor ONU. Cu toate acestea, economia globală nu va creşte în mod simetric. Statele Unite importă masiv din toate colţurile lumii, ceea ce face ca deficitul contului curent să crească vertiginos, concomitent cu o creş-tere substanţială a împrumu-turilor luate de populaţia americană. Această stare de fapt, corelată cu deficitul imens al bugetului american, face ca dolarul american să scadă văzînd cu ochii în raport cu alte valute forte, moneda europeană fiind în principal cea care suportă lovitura dată de scăderea dolarului, ce a pierdut 20 de procente în faţa euro pe parcursul anului trecut.

Între timp, ţările asiatice - cu precădere Japonia şi China - îşi menţin în mod artificial moneda la un curs scăzut pentru a-şi mări şansele în cursa exporturilor, lucru care sporeşte temerile legate de o prăbuşire a dolarului. "Europa deja începe să simtă consecinţele acestei situaţii", a spus ministrul de finanţe francez, Francis Mer. "Pentru unele corporaţii, cursul actual începe să pericliteze şansele de dezvoltare. Acest lucru este cît se poate de clar", a declarat Mer pentru Reuters.

Fondurile mutuale împărtăşesc aceste îngrijorări. "Ce să le spun investitorilor ale căror active şi fonduri sînt în dolari? Cum să le spun să-şi protejeze banii", s-a întrebat Prakash Hinduja, preşedintele Grupului Hinduja, o companie de servicii financiare avînd clienţi în India, Germania şi Elveţia.

Nici o şansă de rezolvare rapidă

Necesitatea de a găsi o cale de dezvoltare economică globală mai echilibrată va fi, probabil, preocuparea principală a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din Grupul Celor 7 ce se vor reuni în Florida peste două săptămîni.

Adjunctul ministrului de finanţe german, Caio Kock-Weser, a declarat pentru Reuters că problematica aceasta se va afla cu certitudine pe agenda Celor 7. "În mod cert, euro nu trebuie să plătească preţul dezechilibrelor de pe pieţele externe," a spus acesta.

Găsirea unei soluţii promite să fie mult mai dificilă decît în anii '80 cînd miniştrii de finanţe ai G7 au reuşit să pună capăt declinului dolarului. "Au apărut noi actori al căror rol este în creştere - China şi legăturile sale cu economiile din Asia de Est", a declarat Kock-Weser. China nu participă la întîlnirile G7, dar joacă un rol esenţial în găsirea unei soluţii. Moneda chi-neză este legată de dolarul american, iar atît Statele Unite cît şi Europa vor revalorizarea yua-n-ului, ca o măsură de diminuare a presiunii ce apasă euro, cît şi ca o modalitate de a înceta subminarea industriei americane.

Cu toate acestea, Zhu Min, director general şi consilier al preşedintelui Băncii Chinei a declarat pentru Reuters că o revalorizare tip "terapie de şoc" nu va avea loc în viitorul previzibil. Acest fapt scade considerabil şansele şi aşa mici de găsire a unei soluţii majore pe parcursul întîlnirii Celor 7, este de părere Alan Blinder, fost vicepreşedinte al Federal Reserve (Banca Naţională a SUA), în prezent profesor de economie la Universitatea Princetown. Conform acestuia, economia americană are de cîştigat de pe urma unui dolar slab, iar acest lucru nu se va schimba într-un an electoral.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb