La Moscova, războiul cu NATO ia locul celui cu Ucraina

În lumea calculelor simple, ai zice "aritmetice", această substituţie pare din capul locului o decizie catastrofală. Nu că ar fi prima! Totuşi, cum ar putea Rusia putiniană să cîştige o confruntare pe scară largă cu NATO dacă, după 500 şi mai bine de zile de război cu Ucraina, este mai aproape de postura de învins decît de cea de învingător? Răspunsul nu are de a face cu "calculul artimetic". Pentru "jocurile de război", pentru înţelegerea şi modelarea acestora, este nevoie de alte ramuri ale matematicii. Pînă una-alta, nu contează dacă Putin şi Rusia pe care regimul său o împinge spre o catatrofă istorică au sau nu au puterea de a susţine un asemenea conflict. Acum contează un singur lucru: să îl aibă! Contează ca narativul "Rusia agresor" să poată fi înlocuit cît mai repede, credibil şi pe termen lung, cu "Rusia, victimă a agresiunii". Atît Putin, cît şi toxica "elită" politică de care este înconjurat ştiu că fără războiul cu NATO, care ar putea să îi legitimeze întreaga aventură din Ucraina, giganticele şi usturătoarele ei costuri pe plan militar şi economic, regimul Putin este condamnat să dispară în praful şi ruina istoriei. Chiar şi din insondabilele adîncimi ale delirului ideologic şi propagandistic ale Moscovei, se vede tot mai clar că a devenit imposibil să mai negi evidenţa: o confruntare de uzură cu Ucraina nu poate aduce victoria Rusiei. Din cauza slăbiciunilor sale structurale şi, nu în ultimul rînd, din cauza sprijinului internaţional larg şi consistent de care Kievul beneficiază. Cu cît trece timpul, cu atît se adîncesc pierderile şi deficitele pentru Rusia, cu atît sunt mai greu de astupat găurile, de la echipamente militare, la resurse umane şi de la disponibilităţi economice la cele politice şi diplomatice.

Şi, atunci, cum rămîne cu războiul Rusiei cu NATO? Ceea ce Putin vrea şi urmăreşte nu este o confruntare cu NATO de tip "totul sau nimic", ci doar dezvoltarea unor situaţii conflictuale, relativ limitate ca amploare şi costuri pentru Rusia, capabile însă să pună Alianţa Nord-Atlantică în postura de "inamic combatant împotriva Rusiei" de parte direct implicată militar într-un soi sau altul de război împotriva Moscovei. Într-un recent editorial ("Războiul lui Putin cu NATO") am explorat posibilitatea ca soluţia elaborată la Kremlin să fie folosirea formaţiunilor Wagner, transferate în Belarus, pentru a duce acţiuni militare neconvenţionale, cu obiective limitate, pe teritoriul Poloniei. Formaţiuni paramilitare se mai găsesc în Rusia, vreo 40, iar transferul lor în Belarus, chiar dacă monitorizat, nu poate fi împiedicat. Astăzi, în virtutea dezvoltărilor de ultimă oră de pe teren, putem scoate la iveală şi o altă componentă, independentă sau complementară cu prima: folosirea "Coridorului Suwalki". O porţiune de teritoriu aparţinînd Poloniei care separă/leagă regiunea Kaliningrad de graniţa cu Belarus. În linie dreaptă vreo 65 de kilometri, pe teren circa 100 km. Acest minuscul punct de intersecţie este în acelaşi timp legătura critică dintre Polonia şi Lituania, iar de aici, mai departe, Letonia şi Estonia. O operaţiune militară a unor forţe "independente", de relativ redusă anvergură, dar capabile să ia în stăpînire "coridorul Suwalki", fie şi temporar, ar fi "lovitura" capabilă să determine NATO să arunce forţele sale militare împotriva Rusiei, pe teritoriul Poloniei. Rusia ar putea justifica fără mari dificultăţi susţinerea unei asemenea operaţiuni prin "necesitatea absolută" strategică, de a securiza legătura critică a forţelor sale cu regiunea Kaliningrad. Decidenţii militari şi politici de la Moscova, la cel mai înalt nivel, ştiu prea bine că NATO consideră "coridorul Suwalki" un punct critic de importanţă majoră şi sunt pregătite, nu doar în scenariile din sertarele de la Bruxelles, ci pe teren, cu forţe şi mijloace de reacţie rapidă, capabile să dejoace sau să deraieze o posibilă acţiune militară a Rusiei în acest punct critic. Tocmai pe asta contează şi planificarea politică de la Moscova. Este aproape imposibil ca o acţiune cît de cît semnificativă a unor forţe militare şi/sau paramilitare menite să preia controlul asupra coridorului critic Suwalki să nu fie urmată de un răspuns "musculos", adică militar, din partea NATO. Evenimentele se petrec pe teritoriul Poloniei, iar legătura critică a forţelor NATO cu Ţările Baltice reprezintă o miză, atît politică cît şi militară, nu tocmai neglijabilă.

Jocul cu chibrituri aprinse la gura cisternei cu benzină, la care Putin recurge nu atît din nebunie, cît din calcul politic centrat pe nevoia egoistă de salvare a sa şi a regimului său, împinge lumea tot mai aproape de condiţiile unui megaconflict. Prea puţin mai contează dacă ar fi declanşat din calcul, din eroare de calcul sau din pură "nebunie". Nimic nou sub soare! Suficient este să analizeze cineva condiţiile, evenimentele şi deciziile politico-militare care au prăbuşit secolul XX în iadul celor două mega-masacre la scară globală. De unde şi morala "fabulei": atunci cînd se repetă, Istoria nu o face cu aerul unei farse, cum credea Baudrillard, ci de la un dezastru, la un dezastru încă şi mai mare. Din păcate, Hegel avea dreptate: "Singurul lucru pe care îl învăţăm din Istorie este că nu învăţăm nimic din Istorie".