LA NIVEL EUROPEAN, Lipsa specialiştilor în comunicaţii se va accentua

Dragoş Rizea
Ziarul BURSA #Companii #IT / 13 octombrie 2005

Deficitul de specialişti în domeniul tehnologiilor avansate de comunicaţii din Europa va ajunge în următorii trei ani la aproape o jumătate de milion, se arată într-un studiu tehnic comandat de Cisco Systems şi realizat de firma IDC. În acest domeniu, în 2008, va exista un decalaj mediu de 15,8%, iar în o treime din cele 31 de ţări studiate, cererea pentru aceste aptitudini profesionale va depăşi oferta cu peste 20%. Cele mai afectate de lipsa de specialişti vor fi ţările est-europene. Chiar dacă pentru industria comunicaţiilor se apreciază pentru următorii trei ani o creştere medie anuală de 18%, multe companii vor putea avea dificultăţi în ceea ce priveşte competitivitatea şi dezvoltarea economică, datorate neadaptării la ultimile tehnologii. Aceasta ar conduce la scăderea competitivităţii europene şi la întîrzierea în realizarea obiectivelor Comisiei Europene, se mai menţionează în studiul IDC.

Cel mai mic decalaj procentual deficit se va înregistra în Marea Britanie, estimat la 9,3%, ceea ce înseamnă o lipsă de 40 mii de specialişti, iar la polul opus se situează Ucraina cu un decalaj tehnologic prognozat de 33,5%, însă cu o lipsă de doar 28 mii de persoane calificate. Pentru ţara noastră este prevăzut un decalaj de 18%, cu un necesar suplimentar de 15,7 mii de specialişti în comunicaţii. Cea mai mare cerinţă o vom avea în zonele wireless (23%), telefonie IP (17%) şi securitatea reţelelor (15%). În prezent cerinţa pieţei locale pentru aceste domenii se situează între 10 şi 19%.

Cauzele apariţiei acestor deficienţe de aptitudini profesionale sînt adoptarea pe scară largă la nivel european a tehnologiilor avansate, dezvoltarea rapidă a serviciilor de tip e-business şi insuficienţa programelor de instruire. Reprezentanţii companiilor Cisco şi IDC atrag atenţia asupra necesităţii convergenţei reţelelor cu alte tehnologii IT şi a implementării noilor tehnologii şi a soluţiilor de tipul e-business cu personal adecvat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb