Operatorii de telefonie mobilă Cosmote România, Orange România, Telemobil şi Vodafone România, au anunţat azi, lansarea oficială a Asociaţiei Operatorilor Mobili din România(AOMR), organizaţie fără scop lucrativ, apolitică, non-guvernamentală şi non-profit, potrivit reprezentanţilor asociaţiei.
"Împreună cu ceilalţi operatori mobili, am reuşit să constituim o asociaţie prin care să promovăm interesele comune ale operatorilor, precum şi imaginea industriei noastre. Telecomunicaţiile mobile reprezintă una dintre cele mai importante industrii din România, prin cifra de afaceri şi infrastructura creată la nivel naţional. Înfiinţarea AOMR vine ca un pas firesc în evoluţia comunciaţiilor mobile, în condiţiile existenţei unei pieţe mature, cu rată de penetrare de aproape 130%", a declarat preşedintele în exerciţiu al AOMR, Marian Velicu.
Astfel, această asociaţie are ca principal scop promovarea unor iniţiative legislative în domeniul comunicaţiilor electronice şi în domenii conexe, precum şi dezvoltarea practicilor de autoreglementare în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene.
Industria de telecomunicaţii mobile este prezentă pe piaţa românească de peste 10 ani, iar investiţiile realizate de către cei patru operatori se ridică la aproximativ patru miliarde euro.
În luna iunie 2008, numărul total de utilizatori ai telefoniei mobile se ridica la peste 25 de milioane.