Laszlo Borbely, consilier de stat pe dezvoltare durabilă, a reprezentat Guvernul la Summit-ul Mondial al Sustenabilităţii

G.D.
Miscellanea / 22 februarie 2023

Laszlo Borbely, consilier de stat pe dezvoltare durabilă, a reprezentat Guvernul la Summit-ul Mondial al Sustenabilităţii

Astăzi a debutat la New Delhi a 22-a ediţie a Summitului Mondial al Sustenabilităţii, organizat anul acesta sub tema:  Normalizarea dezvoltării durabile şi a rezilienţei privind schimbările climatice ca acţiune colectivă, conform unui comunicat remis redacţiei. Delegaţia României este condusă de domnul Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, care a avut un discurs în cadrul sesiunii plenare dedicate finanţării pentru dezvoltare durabilă şi acţiune climatică.

"În dinamica internaţională actuală este foarte important ca România să îşi menţină statutul de lider regional privind activitatea legată de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Conferinţa din aceste zile este una dintre cele mai importante pe dezvoltare durabilă şi reuşeşte să aducă să lucreze împreună multe personalităţi. În intervenţia pe care am avut-o am subliniat importanţa expertizei pentru a construi o arhitectură globală financiară care să răspundă provocărilor globale actuale. România a făcut paşi importanţi pentru bugetarea verde pentru care am reuşit să atragem expertiză de la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Banca Mondială. În plus, accesarea fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă de asemenea oportunităţi de a dezvolta finanţarea verde. Doar dacă gândim în perspectivă vom reuşi să livrăm rezultate concrete pentru bunăstarea populaţiei pe termen mediu şi lung.", a declarat Laszlo Borbely

Potrivit sursei citate, printre altele, în panelul legat de finanţarea pentru dezvoltarea durabilă, a fost punctat faptul că evoluţia bună a unor indicatori din ultimul deceniu a fost încetinită din cauza pandemiei de coronavirus şi a războiului din Ucraina. Pentru a răspunde provocărilor actuale a fost scoasă în evidenţă nevoia de instruire a noii generaţii, de parteneriate academice şi cooperare internaţională. Nu în ultimul rând s-a discutat rolul foarte important al pieţei de capital în ceea ce priveşte tranziţia la dezvoltare durabilă. tranziţiei.

În marja summitului, consilierul de stat Laszlo Borbely a avut o discuţie cu domnul Bhupender Yadav, ministrul Mediului din India, principala instituţie care coordonează implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă la nivel naţional, în cadrul căreia reprezentantul executivului indian s-a arătat interesat de reţeaua instituţională dezvoltată în România pentru implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă 2030.

Întâlniri bilaterale au avut loc cu mai mulţi experţi internaţionali din domeniul dezvoltării durabile. Discuţiile cu doamna Vibha Dhawan, director general al The Energy and Resources Institute (TERI), organizatorul summitului, au vizat componenta de cercetare şi inovare în condiţiile în care TERI este unul dintre cele 5 centre de excelenţă cu o vechime de 50 ani care sprijină executivul în abordarea provocărilor legate de energie, climă şi agricultură sustenabilă prin furnizarea de studii, date, instruire şi consultanţă. Similar, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă îşi propune să dezvolte un astfel de Centru de Excelenţă prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Discuţii au mai avut loc cu Sanjay Seth, CEO al GRIHA, entitate afiliată ministerului indian pentru energie nouă şi regenerabilă cu preocupări în zona sistemelor de auditare a locuinţelor durabile, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb