LAURA CODRUŢA KOVESI:  "Prejudicii de 188 milioane de euro în dosare de abuz în serviciu nu mai pot fi recuperate din cauza deciziei CCR"

Andrei Stan
Anticorupţie / 21 noiembrie 2017

Laura Codruţa Kovesi (Sursa foto: captură Youtube)

Laura Codruţa Kovesi (Sursa foto: captură Youtube)

Din cauza deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) de redefinire a abuzului în serviciu, peste 200 de dosare au fost clasate în acest an, iar prejudicii de 188 de milioane de euro din aceste dosare nu mai pot fi recuperate, întrucât faptele nu mai pot fi cercetate, a declarat în această seară procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi.

Kovesi a susţinut, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social (GDS), că abuzul în serviciu este un tip de infracţionalitate "repetitivă, generalizată" când este vorba despre achiziţii publice, potrivit news.ro.

Procurorul şef al DNA a precizat că în rechizitoriile pe care DNA le-a făcut anul trecut pe infracţiunea de abuz în serviciu sechestrele instituite de procurori au fost de 263 milioane de euro. Anul acesta, după redefinirea abuzului în serviciu printr-o decizie a CCR, un număr de 245 de dosare au fost clasate, a afirmat Kovesi, adăugând: "Dar nu acest lucru este relevant, ci faptul că 188 milioane de euro care au fost prejudicii în aceste dosare rămân nerecuperate şi aceste fapte nu mai pot fi investigate. Vorbim de un tip de infracţionalitate care, din păcate, este repetitivă, care este generalizată când vorbim de achiziţii publice şi care nu mai poate fi investigată de DNA pe viitor pentru că există această decizie a CCR".

Şefa DNA a precizat că efectele pot fi şi mai mari dacă se operează alte modificări în ceea ce priveşte această infracţiune.

"Dacă aceste efecte s-au produs doar printr-o decizie a CCR, ce se întâmplă dacă modificăm şi noţiunea de funcţionar public, dacă instituim un prag minim la abuzul în serviciu sau dacă facem alte modificări în ceea ce priveşte incriminarea infracţiunii de abuz în serviciu alături de cea de luare de mită?", a mai spus Kovesi.

Întrebată dacă nu este prea mult abuz în serviciu în dosarele DNA, Kovesi a spus că, an de an, au fost investigaţi funcţionari publici cu privire la modul în care au aplicat legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, indiferent cum s-a modificat aceasta.

Domnia sa a mai afirmat că este "un mit fals" faptul că funcţionarii din ţara noastră se tem, din cauza DNA, să încheie contracte.

"Zilnic, în România, se încheie mii de contracte, se semnează mii de documente", a mai punctat Kovesi.

Şefa DNA a negat faptul că instituţia pe care o conduce cercetează funcţionarii pentru o simplă greşeală. "Atunci când un funcţionar public face achiziţii pentru o primărie, de exemplu, şi cumpără la preţuri de 800% mai mari, vorbim de o simplă greşeală?", a mai spus Kovesi.

Procurorul şef al DNA a mai afirmat că infracţiunea de abuz în serviciu există în Codul Penal din ţara noastră din 1968 şi, deşi au fost condamnaţi mii de funcţionari, această discuţie a apărut "brusc", în acest an.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Kovesi, dacă vrei recuperate acele meleoane, du-te șefă la Curtea de Conturi și deschide procese contra funcționarilor care au cumpărat pixuri cu 800%. Dar nu uita să mergi întâi pe la MRU cu vita lui Kove și alte bizarerii cumpărate din bani publici. Hai marș.

    1. bah tu estui normal sau paralel ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb