Lavrov a vizitat Algeria pentru a întări parteneriatul ruso-algerian

G.D.
Internaţional / 10 mai 2022

Lavrov a vizitat Algeria pentru a întări parteneriatul ruso-algerian

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov s-a aflat astăzi în Algeria într-o vizită având ca obiectiv întărirea "parteneriatului" cu acest aliat la Moscovei şi exportator de gaz din ce în ce mai solicitat de o Europă ce caută să-şi reducă dependenţa de gazul rusesc, transmite AFP, conform Agerpres.

Lavrov a discutat cu omologul său algerian, Ramtane Lamamra, şi a fost primit de preşedintele Abdelmadjid Tebboune, a informat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

"Am susţinut iniţiativa prietenilor noştri algerieni vizând elaborarea unui nou document strategic interstatal ce va fi reflectarea noii calităţi a parteneriatului bilateral", a declarat Lavrov în întrevederea cu omologul algerian.

"Dialogul nostru politic se dezvoltă în mod activ, la fel ca şi cooperarea economică, militară şi tehnică şi legăturile umanitare şi culturale", a adăugat el.

Înaintea întâlnirii, Lavrov a depus o coroană de flori la sanctuarul din Alger "în memoria martirilor Războiului de eliberare naţională", a transmis agenţia oficială algeriană APS.

Vizita de astăzi, prima a lui Lavrov în Algeria începând din ianuarie 2019, coincide cu împlinirea a 60 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.

La 18 aprilie, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o discuţie telefonică cu omologul algerian Abdelmadjid Tebboune în care au fost abordate cu precădere "coordonarea în cadrul OPEC+, precum şi situaţia din Ucraina", a relatat agenţia oficială rusă TASS.

OPEC+ reuneşte membrii Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), condusă de Arabia Saudită, şi alte zece ţări exportatoare nemembre ale OPEC, conduse de Rusia.

Algeria, exportator major de gaz, asigură circa 11% din gazul consumat în Europa, în timp ce Rusia furnizează alte 47 procente.

Mai multe ţări care încearcă să-şi reducă dependenţa de gazul din Rusia după ce aceasta a atacat Ucraina s-au îndreptat spre Algeria, aliată a Moscovei, dar care nu dispune decât de o capacitate foarte limitată de a-şi creşte exporturile.

Preocupată aparent să nu ostilizeze Moscova, Algeria repetă că aceste capacităţi suplimentare de export spre Europa sunt prea limitate pentru a înlocui gazul din Rusia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa fie atent ce vorbeste sa nu trebuiasca sa isi ceara scuze seful pentru el.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb