L.C.Kovesi din nou în faţa CSM

D.D.
Politică / 5 decembrie 2018

Laura Codruţa Kovesi

Laura Codruţa Kovesi

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este aşteptată să se pronunţe miercuri cu privire la două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare vizând-o pe fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi. O cercetarea disciplinară, care îl vizează şi pe procurorul Marius Iacob, a fost declanşată de IJ în luna ianuarie, în urma înregistrărilor dintr-o şedinţă a DNA apărute în spaţiul public. O alta a fost deschisă în septembrie, Kovesi fiind acuzată că a inserat într-un comunicat date confidenţiale dintr-o anchetă derulată de către procurorii din subordine, ceea ce înseamnă "nerespectarea confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei".

Cazul în care sunt implicaţi şi Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob - amânat până acum de trei ori

Inspecţia Judiciară a început în 12 ianuarie o acţiune disciplinară în cazul Laurei Coduţa Kovesi, care este acuzată de trei abateri disciplinare. O acţiune similară a fost declanşată şi în cazul lui Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, pentru "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".

Fostului procuror-şef al DNA i se impută, între altele, manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu. În opinia, IJ, ea se face vinovată de săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de:

- art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, respectiv "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natura a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18.06.2017.

În concret, procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii si credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare "cu miniştri", de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate.

De asemenea, procurorul şef al DNA a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb