Le Roux a demisionat din funcţia de ministru de Interne al Franţei

Mina Irina
Internaţional / 22 martie 2017

Bruno Le Roux (Sursa foto: Wikipedia)

Bruno Le Roux (Sursa foto: Wikipedia)

Bruno Le Roux a demisionat ieri din funcţia de ministru de Interne al Franţei, după ce presa a scris că şi-a angajat fiicele adolescente ca asistente parlamentare, relatează AFP. Premierul Bernard Cazeneuve l-a numit ca înlocuitor pe Matthias Fekl, fost secretar de stat pentru Comerţul Extern.

"Îmi afirm onestitatea în raporturile umane, ca şi în toate actele mele politice", a spus Le Roux în conferinţa de presă în care şi-a anunţat demisia, transmite News.ro.

Ministru de Interne din 6 decembrie 2016, Bruno Le Roux a fost dărâmat în mai puţin de o zi de un scandal.

El se află în centrul unui scandal, după ce şi-a angajat cele două fiice adolescente ca asistente parlamentare în timpul vacanţelor lor şcolare. Bruno Le Roux a fost chemat să dea explicaţii în faţa premierul Bernard Cazeneuve, după ce a recunoscut că şi-a plătit fiicele cu 55.000 de euro din bani publici pentru cei şapte ani în care au lucrat la Legislativ.

Mai exact, Le Roux, unul dintre liderii Partidului Socialist al lui Francois Hollande, este acuzat că le-a oferit fiicelor sale, în prezent în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, 24 de contracte de muncă pe perioadă determinată în perioada 2009-2016, când el făcea parte din Adunarea Naţională. Fiica cea mare a lui Le Roux avea 15 ani când a lucrat pentru prima dată pentru tatăl ei, timp de 12 zile, în 2009. Vârsta legală de angajare în Franţa este de 16 ani, în cazul în care angajatorul nu este unul dintre părinţi.

Una dintre probleme, însă, o reprezintă un contact din 2013, când fiica sa ar fi lucrat pentru el, dar ar fi făcut şi practică la compania de produse cosmetice Yves Rocher din Belgia.

Parchetul Naţional Financiar francez a deschis o anchetă preliminară în acest dosar.

Scandalul a izbucnit cu o lună înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi la câteva săptămâni după ce candidatul de dreapta Francois Fillon, al partidului Les Republicains, a fost acuzată că şi-a angajat fictiv soţia şi copiii timp de peste un deceniu şi i-a plătit cu până la 900.000 de euro.

În mandatul lui Francois Hollande la Elysee, Le Roux este al cincilea ministru care demisionează, după Jerôme Cahuzac, Yamina Benguigui, Thomas Thevenoud şi Kader Arif.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb