Leader Team Broker a actualizat asigurarea Amazon în concordanţă cu noile cerinţe ale retailerului american

F.D.
Bănci-Asigurări / 20 iulie 2022

Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Insurance Broker

Alexandra Elena Durbacă, CEO Leader Team Insurance Broker

Leader Team Broker a actualizat asigurarea Amazon în concordanţă cu noile cerinţe ale retailerului american, păstrând aceleaşi prime de asigurare pentru poliţele reînnoite, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, retailerul online Amazon a anunţat că, de la 1 august, toţi sellerii care vând prin intermediul platformei şi au încasări mai mici de 1 milion de dolari vor fi obligaţi să achiziţioneze o asigurare de răspundere civilă comercială fără franşiză.

Recent, Amazon a înăsprit cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cei care îşi vând produsele prin intermediul platformei online. Astfel, dacă până în prezent, sellerii îşi puteau achiziţiona o asigurare de răspundere contractuală cu o franşizăde până la 10.000 de dolari, de la 1 august, cei care realizează vânzări mai mici de 1 milion de dolari pe Amazon pot pierde această deductibilitate. În consecinţă, eliminarea franşizei va duce la scumpirea poliţei de asigurare.

Leader Team Broker, care a lansat anul trecut, în premieră, asigurarea Amazon, care poate fi achiziţionată atât de companiile din România, cât şi de cele din UE, vine în sprijinul sellerilor înscrişi pe platformă, astfel încât noile condiţii impuse de platforma online să nu îi afecteze semnificativ. Compania de brokeraj a actualizat produsul dedicat sellerilor pe Amazon, răspunzând astfel noilor cerinţe ale retailerului american. Partenerii cu care Leader Team lucrează pe acest produs vor păstra aceleaşi prime de asigurare, iar pentru poliţele reînnoite nu vor exista măriri de prime dacă clientul are acelaşi volum de vânzări şi aceeaşi structură a produselor, în ciuda recentei decizii luate de Amazon.

"Leader Team a fost primul broker de asigurări din România care a lansat, pe piaţa internă şi europeană, acest produs de asigurare impus de Amazon sellerilor, anul trecut. Acum, venim din nou în sprijinul clienţilor noştri şi, în condiţiile noilor cerinţe impuse de compania americană, îi ajutăm să încheie în continuare poliţe avantajoase şi la preţuri apropiate de cele din prezent. Produsul nostru de asigurare, conceput împreună cu partenerii de pe piaţa LLOYD'S, este acceptat de Amazon, are acoperire oriunde în lume, inclusiv în SUA şi Canada, şi acoperă daune de până la 1 milion de dolari, pentru eventualele prejudicii produse clienţilor de mărfurile vândute de terţi prin intermediul platformei. Poliţa Amazon este unul dintre cele mai vândute produse ale noastre în Europa în ultimul an şi vrem să ne asigurăm clienţii că le vom fi în continuare alături cu oferte avantajoase, chiar şi în condiţiile înăspririi condiţiilor de către retailerul american", a declarat Alexandra Elena Durbacă , CEO, Leader Team Insurance Broker.

Poliţa poate fi obţinută rapid, cu un simplu telefon către consultanţii Leader Team Broker, care pot oferi o cotaţie de preţ în maximum 48 de ore.

Mai mult de jumătate dintre mărfurile tranzacţionate pe Amazon sunt vândute de terţi, fără ca retailerul online să le verifice. Gigantul de retail online şi-a actualizat politica comercială, solicitând sellerilor o asigurare specială, după ce, anul trecut, a fost trimisă în judecată de către Comisia pentru siguranţă a produselor de consum din SUA, care a încercat astfel să oblige Amazon să-şi asume răspunderea pentru sute de mii de produse defecte sau care puneau în pericol sănătatea cumpărătorilor, vândute de terţi prin intermediul platforme, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb