Lecţia despre criză

La lecţia despre crize, partidele româneşti au chiulit. Erau plecate în campanie electorală, aşa că, despre crize nu ştiu decât cum să le producă, mai ales dacă e vorba de politică, dar habar n-au cum să le rezolve, fie că e vorba de crize în general, fie că ne raportăm la cele economice în special. Cum n-au prea multe de spus despre criza actuală, partidele îşi petrec vremea politizând adminis­traţia. De altfel, necrezând că această criză ar fi într-adevăr una de sistem, partidele româneşti caută alte explicaţii. Una dintre acestea este "iresponsabilitatea" vechiului guvern". Guvernul Tăriceanu a avut multe nereuşite, dar în privinţa crizei economice împărtăşeşte acelaşi păcat cu toate guvernele din ultimii 15 ani: entuziasmul necritic faţă de neoliberalism. Şi, când la acest absolutism ideologic de substituţie se mai adăugă şi "democraţia" sondajelor, apare un amestec exploziv care poate distruge o organizare democratică a instituţiilor şi societăţii atât de relativă cum este cea românească.

Ori, cum democraţia sondajelor nu e tocmai democraţie, ci mai degrabă o formă a dictaturii opiniei şi a majorităţii forjată prin manipulare sistematică în interesul grupurilor private, impunerea conformismului neoliberal alături de neo-ortodoxismul bulevardier cu accente fundamentaliste a provocat la politicienii români, şi nu numai, un entuziasm fără limite. Cum este fondată pe opinie şi nu pe cunoaştere, "democraţia" sondajelor dă seama doar despre aparenţe, iar pe acestea nimeni nu poate construi ceva stabil. Aşa s-a şi văzut în economie, unde mirajul societăţii proprietarilor a înlocuit cealaltă mare utopie a secolului trecut, societatea egalităţii absolute de venituri. De la "proletari din toate ţările uniţi-vă" se trecuse la "proprietate pentru toţi". Dar, cum democraţia nu poate fi opusă adevărului, ci din contră se fondează pe acesta, exprimarea liberă şi critică la adresa acestei noi utopii a creat mari neplăceri politicienilor. Până într-acolo încât, aşa cum s-a întâmplat la criza precedentă, unii ar fi de acord chiar să abandoneze democraţia. Astăzi, în contextul crizei economice atacurile concertate împotriva instituţiilor democraţiei reprezentative, aici sau aiurea, din ultimii ani, devoalează intenţia reală: concentrarea puterii şi a resurselor în cât mai puţine mâini.

Şi, chiar dacă unii mai cred că "mămăliga nu explodează", situaţia din ţara noastră nu pare deloc roză. Oricât de galbene ar fi sindicatele, acestea nu mai pot rămâne în expectativă. Iar primăvara sindicală europeană abia începe. Iar contagiunea sindicală ar putea fi chiar mai periculoasă decât pandemia mexicană. Căci poveştile nu prea mai ţin de foame. Dar asta nu îi împiedică pe politicienii să "povestească" în campanie de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Toate poveştile de campanie bat în aceeaşi direcţie: personalizarea vieţii politice şi a campaniei ca alternativă la lipsă de soluţii. La începutul campaniei PDL unul dintre mai noii veniţi în partid, şi care îşi datorează locul pe lista pedelistă la europene băsescianismului său entuziast, spunea că toate celelalte partidele au un program anti-Băsescu, doar PDL are unul pentru România. Doar o săptămână mai târziu, Emil Boc să îl contrazică, căci dacă în legătură cu "celelalte partide care au un program anti Traian Băsescu" exista o asemănare, referinţa la referendumul de acum doi ani indică un program personalizat şi la PDL, de data aceasta centrat în jurul lui Băsescu. Mai mult chiar decât celelalte partide, PDL nu are decât alternativă victoriei lui Traian Băsescu la prezidenţiale. Dacă PSD şi PNL pot supravieţui după, chiar dacă într-o situaţie de vasalitate, PDL ar putea dispărea. Poate şi de aceea, atât de atenţi la chestiunile morale cum erau de obicei, pedeliştii nu au avut niciun scrupul etic atunci când au deschis alături de pesedişti o nouă eră în politizarea administraţiei. Căci trupele de la firul ierbii trebuiau motivate înaintea bătăliei decisive.

Cât despre criză, aceasta se va rezolva de la sine, căci politicienii români nu au nicio soluţie. Din postura sa de prim ministru, Emil Boc, susţinând că România trebuie să adere la moneda euro în 2014, mai spune că aceasta ar fi şi "o posibilă soluţie de a trece mai uşor peste criza economică". Cel puţin aşa rezultă dintr-o ştire Mediafax. Deci, abia prin 2014 vom ieşi din criză?